Reacția lui Ilie Năstase după ce Ioana Simion a anunţat despărţirea: „Nu mă interesează persoana”

 

Ilie Năstase a reacționat după ce soția sa, Ioana Simion, a anunțat pe rețelele de socializare că a încheiat un capitol din viața ei și că răbdarea sa a ajuns la final. Cei doi au din nou probleme în căsnicie. Fostul jucător de tenis nu a fost prea încântat când a auzit.
 

Seara trecută, Ioana Simion a postat pe una dintre rețelele de socializare un mesaj în care anunță încheierea unui capitol din viața ei. Soția jucătorului de tenis a explicat că această experiență a schimbat-o din multe puncte de vedere. Ilie Năstase a făcut primele declarații despre posibila despărțire și nu a vrut să comenteze prea multe despre acest subiect. Acesta le-a sugerat jurnaliștilor să o sune pe Ioana Simion și să discute cu ea, pentru că pe el nu îl „interesează persoana”. „Nu mă interesează ce apare, eu nu mă uit în presă, nu mă uit pe Facebook. Eu abia m-am sculat, îmi văd de treaba mea. Nu știu dacă are legătură cu mine, nu am ce să vă spun. Eu pot să vă spun doar că nu mă interesează prostiile astea! Dacă vreți să vorbiți cu cine a postat, vă mulțumesc! Pe mine nu mă interesează persoana. Cine postează, trebuie să și răspundă! Eu mă uit la televizor și văd că sunt foarte mulți morți (n.r. referire la bilanțul tragic al pandemiei de Covid-19). Despre asta trebuie să vorbim.”, a declarat Ilie Năstase, astăzi, pentru FANATIK. 
 


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest