Renunţă la tot pentru dragoste! Ce gest incredibil a făcut Ilie Năstase pentru Ioana Simion! „Îmi schimb buletinul”/ VIDEO

 

Ilie Năstase şi Ioana Simion formează unul dintre cele mai stabile şi îndrăgite cupluri din showbiz-ul românesc! Fostul mare tenismen are de aproape un an o relaţie cu femeia de afaceri, iar acum au decis să treacă la un alt nivel.

Ilie Năstase este îndrăgostit până peste cap de soţia lui, Ioana Simion, iar gestul lui stă drept mărturie. După ce au făcut cununia civilă, cei doi au anunţat că urmează şi cea religioasă, dar din lipsa timpului au fost nevoiţi să o amân, dar asta nu i-a împiedicat să treacă la următorul nivel. Ilie Năstase şi Ioana Simion au decis să se mute împreună la Constanța!

„Zilele trecute am decis să mă mut la Constanța, acolo de unde e soția mea. M-am întâlnit și cu Dan Capatos: «Băi Ilie, ce faci?». «Uite, îmi schimb buletinul că mă mut la Constanța!». Capatos a prins-o imediat și zice: «Băi Ilie, acum Constanța are doi numărul unu mondial la tenis!»", a declarat Ilie Năstase, invitat la o emisiune tv.

Mai mult de atât, Ilie Năstase a mărturisit că la baza mutării mai stă şi faptul că va avea mai multă linişte în Constanţa, decât a avut până acum în Bucureşti. Fostul mare tenismen a dezvăluit că nu puţine au fost episoadele în a simţit că nu poate avea personală, din cauza faptului că este o figură publică.

"Mă mut acolo pentru că e liniște și nu e niciun paparazzo. Aici, în București, ne urmăreau non-stop. Au venit de curând după noi la lansarea unei mașini. De acolo ne-au urmărit la restaurant, după nu mai știu unde. Apoi au scris un articol cu «Imagini fabuloase cu Marica și Năstase». Mă întrebam ce au oamenii ăștia cu noi”, a mai spus Ilie Năstase.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://antenaplay.ro/live/antena-stars

facebook whatsapp twitter pinterest