Replica acidă a lui Carmen de la Sălciua, după ce a fost criticată pentru vizitele prea dese la medicul estetician

 
+2 click pentru
galerie

Nu este pentru prima dată când Carmen de la Sălciua este pusă la zid pentru intervențiile estetice pe care și le-a făcut, atât la nivelul feței, cât și al corpului. Iar dacă până acum a preferat să treacă cu vederea criticile primite pentru deciziile luate, de data aceasta, interpreta le-a închis gura răutăcioșilor cu o replică acidă!

Acum are o față simetrică, cu un nas rotund și cu buze cărnoase, însă înainte de a intra în industria muzicală, Carmen de la Sălciua avea cu totul și cu totul alte trăsături. Diferență care poate fi observată cu ochiul liber printr-o simplă comparație a pozelor actuale cu ea și cele de dinainte de celebritate.

Lucru pe care l-au sesizat și urmăritorii ei. Astfel că, recent, Carmen de la Sălciua a fost luată la rost de unul dintre admiratorii ei, din cauza vizitelor prea dese la medicul estetician: „De ce ti-ai făcut atâtea operații estetice? Pur și simplu ți-ai schimbat fizionomia”, au fost cuvintele dure ale internautului adresate interpretei de muzică de petrecere.

Reacția lui Carmen de la Sălciua nu a întârziat să apară și i-a explicat internautului că motivul pentru care a apelat la atât de multe operații estetice a fost pentru că și-a dorit să se simtă bine în pielea ei. În plus, interpreta a ținut să adauge ca toate intervențiile au făcute din banii câștigați de ea prin multă muncă, astfel ca atenționările răutăcioase nu își au rostul.

„Nu e simplu de înțeles? Că așa m-am simțit eu bine! Muncesc, nu iau din buzunarul nimănui!”, i-a răspuns artista.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest