Robert Tudor, la un pas să devină victima unui hoț român în Spania: ”Eram la Real – Atletico…”

 

Celebrul magician a realizat la timp că i se trage de geacă în magazinul oficial al madrilenilor.

 

Robert Tudor a fost pe Santiago Bernabeu, împreună cu băieții lui, pentru a asista la derby-ul din capitala Spaniei, Real – Atletico. Celebrul magician a fost la un pas să fie furat când a intrat în magazinul celor de la Real, dornic să cumpere câteva tricouri. "Hoțul din Madrid! A vrut să îmi fure banii. Hoț pe hoț nu se fură.", a scris Robert Tudor, pe pagina sa de Instagram, după acest incident.

 

Apoi a povestit în detaliu prin ce a trecut pentru Antena Stars, dezvăluind că hoțul era român! Eram chiar înainte de începerea meciului dintre Real Madrid și Atletico Madrid eram în magazinul oficial al echipei și mă uitam pentru că voiam să îmi achiziționez câteva tricouri. Îmi țineam geacă, pentru că era cald, în mână. El și-a dat seama pentru că eu nu puteam să simt geaca. Am simțit pentru că îmi trăgea geaca, se ducea în jos.

Dacă nu aveam fermoar la geacă acum nu mai aveam bani, nici pașapoartele copiilor, nimic. Am simțit că se împinge în mine, că trage de geacă. Mi-am dat seama că este român. A început să vorbească în română. Am postat filmulețul cu el pe rețelele sociale, am aflat apoi unde locuiește. Oamenii de acolo m-au întrebat dacă îmi lipsește ceva, am avut noroc să nu îmi ia nimic.”, a declarat magicianul Robert Tudor, în urmă cu puțin timp, în exclusivitate pentru Antena Stars


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest