Rocsana Marcu şi Răzvan Botezatu, “Două inimi” care bat acelaşi ritm la Antena Stars

 

În luna îndrăgostiţilor, Rocsana Marcu şi Răzvan Botezatu, prezentatorii “Star Matinal”, de la Antena Stars, au lansat piesa “Două inimi”, o melodie veselă, ritmată, plină de versuri de... iubire.

De altfel, piesa a fost aleasă ca piesa  oficială a campaniei “DragoSTAR”, campania Antena Stars ce se va derula până la Dragobete şi în care fanele sunt îndemnate să-şi pozeze iubiţii atunci când le fac declaraţii arzătoare de iubire.

Dacă Rocsana nu mai are nevoie de nici o prezentare atunci când vine vorba de muzică, ea având o experienţă mare la acest capitol, pentru colegul ei de prezentare reprezintă un vis împlinit, cel de-al doilea după televiziune.

“Piesa pe care o cânt împreună cu Rocsana este debutul meu în muzică. De mult îmi doream să cânt, ba chiar prin clasa a VIII-a am şi făcut un an canto, însă pentru că se apropia examenul de Capacitate, mama mi-a retras finanţarea şi asta a fost. Dar acum, cu Două inimi, mi-am îndeplinit un alt vis: să cânt”, spune cu mult entuziasm Răzvan Botezatu.

“Mă bucur nespus că piesa are succes, că place fanilor noştri şi că primim multe comentarii pozitive. Ştiam că Bote e un tip talentat, dar nu mă aşteptam deloc să descopăr că are şi calităţi muzicale”, încheie Rocsana.

Telespectatorii Antenei Stars îi pot vedea pe Rocsana Marcu şi pe Răzvan Botezatu în fiecare dimineaţă, de la ora 9 la 12, la “Star Matinal”, cea  mai neobişnuită emisiune matinală.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest