Roxana Dobrițoiu așteaptă să i se pună inelul pe deget: „Altfel știe că riscă”

 

Cântăreața și-a făcut deja planurile de nuntă, dar iubitul cu care locuiește de 3 ani întârzie să facă marele gest.

 

Roxana Dobrițoiu este împreună cu Adi de mai bine de trei ani. Având în vedere perioada destul de lungă în care cei doi trăiesc sub același acoperiș, artista și-a făcut deja o serie de planuri împreună cu alesul ei, numai că acesta întârzie să-i pună inelul pe deget. Vedeta a mărturisit, în exclusivitate la Antena Stars, că abia așteaptă să fie cerută de soție.

 

„Încă nu am făcut planurile de nuntă, aștept să fiu cerută de soșie, bineînțeles. Suntem foarte entuziasmați, suntem bine, doar că mai avem foarte multe de făcut și trebuie să ne organizăm puțin, până ne organizăm propria nuntă, mai avem foarte multe evenimente la care trebuie să mergem să cântăm, să le onorăm, și apoi ne vom organiza și pentru nunta noastră, dar avem foarte multe de făcut pentru că, în primul rând, nu am fost cerută, mi se spune soție, dar nu am fost cerută și aștept mai întâi să fiu cerută, să văd și eu un inel frumos pe degetul meu”, a mărturisit Roxana Dobrițoiu, pentru Antena Stars.

 

Roxana nu vrea să pună presiune pe partenerul ei, dar a dezvăluit că vrea să fie o cerere în căsătorie deosebită. Cântăreața a luat în calcul inclusiv o nuntă într-un cadru romantic, la malul mării: „El deja mă cunoaște pe mine după trei ani de stat cu mine în casă, el deja știe că trebuie să fie o cerere fastuoasă și nu vreau mai multe să îi spun, pentru că nu vreau să stric singură surpriza, dar el știe că vreau ceva, mai altceva, că altfel știe că riscă. Nu îmi doresc o nuntă cu tradiții. Mi-aș fi dorit o nuntă la malul mării, adică și asta am în cap. Va fi cu foarte mulți invitați, adică foarte mulți... prietenii noștri, familia noastră, care sunt destul de mulți”.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest