O întâmplare parcă desprinsă din seria „Știu ce ai făcut astă-vară” o are drept protagonistă pe Roxana Dobrițoiu. Vedeta neagă că ar fi izbit două mașini cu doi ani în urmă.
articolul continua dupa recomandari
Zilele trecute, Roxana Dobrițoiu a primit o citație de la Judecătoria Buftea în care e acuzată că a provocat un accident în care două mașini au fost avariate și în consecință trebuie să plătească 6.000 de lei daune. Povestea este destul de veche, din vara lui 2019. Cântăreața susține că nu ea a provocat accidentul și spune că-și aduce perfect aminte ce făcea la data de 3 iunie 2019, când s-a produs respectivul accident. Ea susține că mașina ei nici măcar nu era în București, ci în Râmnicu Vâlcea, de unde, de altfel, este originară.
„Sunt șocată de când am deschis acel plic și până acum. Sunt șocată și îngrozită de faptul că am primit o citație de la Judecătoria Buftea cum că eu aș fi provocat un accident în 2019. Chestia este că eu îmi amintesc foarte bine ce făceam pe data de 03.06.2019 și știu foarte bine că mașina pe care o conduceam și avea plăcuța mea nu se afla în București, era la Râmnicu Vâlcea. Este ceva foarte dubios ceea ce se întâmplă”, a spus cântăreața în exclusivitate pentru Antena Stars.
Pagubele au fost evaluate de instanță la 6.000 de lei, dar Roxana susține sus și tare că nu are nici cea mai mică implicare în evenimentul rutier. Artista a apelat la ajutorul unui avocat și speră că va putea rezolva această situație: „Eu trebuie să fac plata de 6000 de lei și eu nu am fost implicată, eu nu am fost la fața locului și nu am cum să nu-mi amintesc. Îmi amintesc exact ce am făcut în ziua respectivă. Mașina mea era la Râmnicu Vâlcea, iar eu conduceam o mașină pe care mi-o achiziționasem atunci, însă nu apucasem să schimb plăcuța și mergeam încă pe celălalt număr. Să nu mai spun că atunci a fost o zi cu inundații. Sută al sută nu a fost nici mașina mea și nu am fost nici eu”.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc