Roxana Vancea va deveni mamă pentru prima dată! Cum și-a anunțat soțul că este însărcinată: „Am avut probleme”

 

Roxana Vancea este însărcinată! Fosta asistentă TV va deveni mamă pentru prima dată, iar în cadrul unei emisiuni TV a povestit cum anume și-a anunțat soțul că așteaptă un copil!

Roxana Vancea și Dragoș formează unul dintre cele mai solide cupluri din lumea mondenă românească, astfel că vestea că vor deveni părinți a reprezentat o veste excepțională pentru toți cei care îi urmăresc și îi apreciază.

Roxana Vancea trece prin cea mai frumoasă perioadă a vieții sale. Bruneta va deveni mămică pentru prima dată și în cadrul unei emisiuni TV a mărturisit că sarcina a fost planificată, iar atunci când a văzut că testul a ieșit pozitiv, a explodat de fericire.

„Dragoș e foarte fericit, ne-am dorit mult asta. El a renunțat șapte luni să mai ia suplimentele pentru sală. Ne-am făcut analizele amândoi și am și aflat că am rămas însărcinată. S-a întâmplat foarte repede. Înainte am făcut teste de ovulație. Eu, în trecut, când mă îngrășasem, am avut probleme cu ovulația. Am făcut nu știu câte teste, două-trei odată, au ieșit toate pozitive”, a spus Roxana Vancea.

Cât despre cum i-a dat vestea lui Dragoș, Roxana Vancea a mărturisit că tot episodul a decurs foarte natural. După ce și-a făcut mai multe teste de sarcină pentru a se asigura că rezultatul este unul real, fosta asistentă TV a mers la soțul ei și i-a dat vestea pur și simplu.

”Așa l-am anunțat: era pe canapea și m-am dus cu testul la el”, a mai declarat Roxana Vancea, în cadrul unei emisiuni TV.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest