Sânziana Negru, primele declarații despre despărțirea de Bogdan Mustățea: „Am vrut să scap de presiune”

 

Atunci când toată lumea se aștepta să anunțe data nunții, Sânziana Negru a anunțat despărțirea de Bogdan Mustățea. După o relație de doi ani și jumătate, cei doi au decis să meargă pe drumuri separate, iar vestea tristă a fost dată chiar de celebra vloggeriță, cu lacrimi în ochi.

Sânzian Negru li s-a confesat admiratorilor ei de pe internet și le-a dezvăluit că nu mai formează un cuplu cu Bogdan Mustățea, bărbatul care i-a fost alături aproape trei ani. Deși nu a vrut să dezvăluie motivele care au dus la ruptura dintre ei, vloggerița a ținut să facă anunțul personal, în semn de respect pentru oamenii care au susținut-o de-a lungul carierei sale în mediul online.

 „Cei care sunteți aici de mai mult timp știți că eu nu sunt adepta vorbitului foarte mult despre relație, familie, pentru că mi se pare că trebuie să rămână private. E mai bine ca mai puțină lume să știe ce se întâmplă acasă. Dar pentru că atât eu cât și Bogdan ne desfășurăm munca pe aceste canale de social media și munca noastră s-a îmbinat cu relația, am simțit să împărtășesc anumite lucruri cu voi”, a mărturisit Sânziana Negru pe Instagram. 

Potrivit spuselor ei, se pare că despărțirea a avut loc în urmă cu câteva săptămâni, însă au preferat să nu anunțe până acum. În încheierea clipului, Sânziana Negru a dezvăluit că suferă, argumentând că este un lucru absolut normal dat fiind că „dacă investești măcar și un minim de sentimente în doi ani și jumătate, tot te simți vulnerabil și dezechilibrat”.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest