Marea doamnă a muzicii populare românești a pus capăt relației și a plecat în America, renunțând astfel la vacanța planificată în Maldive alături de fostul iubit.
Interpreta a luat decizia de a petrece timpul în Statele Unite alături de fiica sa, iar acest lucru nu a fost pe placul partenerului ei. În timpul șederii în America, Saveta a început să urmeze cursuri de salsa și să se bucure de frumusețea plajelor, găsind modalități plăcute de a-și ocupa timpul.
articolul continua dupa recomandari
”Am făcut o pauză pentru că, câteodată trebuie să mai faci și pauze cu iubiții ăștia. Ce să spun, aici iau cursuri de salsa, am fost la o paradă militară de au fost veteranii de război și ei memorează în fiecare an, e atât de frumos. Nu am timp să mă plictisesc că mereu fac ceva. Da, am renunțat că eu am vrut să vin la fata mea, că nu am mai fost de doi ani. Anul trecut a fost ea în țară, iar anul acesta, am venit și stau câteva luni. Pe el l-a deranjat foarte tare că vin aici și stau câteva luni. Asta este, ce să facem. Fiecare cu copiii lui”, a spus Saveta Bogdan la Antena Stars.
Dacă tot a rămas singură, Saveta Bogdan nu exclude posibilitatea unei întâlniri cu un american cu resurse financiare considerabile. ”Eu nu știu engleză. Nu am venit aici să-mi găsesc niciun milionar, niciun miliardar, eu am venit la fata mea. Între timp, mă duc și la plajă cu ea. Ei lucrează, Cătălina vine de la spital. Dacă apare un american, nicio problemă, măcar să fie unul cu vreo 3 vile așa, cu bani mulți în bancă. Aici să vezi ce plimbări sunt, aici nu e lumea stresată, este lejeră. Noi suntem în urma lor cu 80 de ani”, a mai spus cântăreața de muzică populară
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc