Scandalul ia amploare în cazul trupei Voltaj! Călin Goia: "Unii nu ştiu să piardă!"

 
+2 click pentru
galerie

Nicio zi fără scandal după selecţia naţională de la Eurovision 2015. Un reprezentant al Eurovision România acuză că trupa Voltaj a fost favorizată să câştige competiţia şi că voturile ar fi fost aranjate.

O nouă zi, un nou scandal. Trupa Voltaj nu scapă de critici. De data aceasta, un reprezentant al Eurovision România a lansat atacuri dure la adresa câştigătorilor selecţiei naţionale. Sasha Dan susţine că voturile ar fi fost aranjate.

"Unii nu ştiu să piardă, pentru că ăsta a fost un susţinător făţiş al Larei Lee. Piesa trebuie să aibă 3 minute, fiecare şi-a făcut scenariul cum a vrut. Aşa scrie în regulament, nu? Am discutat lucrurile astea, a fost posibil. De aia a pierdut Lara Lee? Sincer," a declarat Călin Goia, în exclusivitate pentru Antena Stars.

Întrebările reprezentantului Eurovision România, cu atac la trupa Voltaj, au continuat cu o intensitate şi mai mare. Călin Goia, solistul formaţiei, a avut răspuns pentru fiecare.

"De ce Voltaj au avut parte de două repetiții în ziua de sâmbătă? Una dimineața, conform programului și alta seara, în jur de 00.00, după ce toți ceilalți au plecat?", a spus Sasha Dan, reprezentatul Eurovision România.

"Noi am fost primii în concurs, probabil că asta i-a convenit lui Sasha şi la ora 10.00 când aveam repetiţii nu existau nici prezentatoarele, care să facă traseul pe care l-au făcut ei ulterior, nu existau nici ecranele în funcţiune pentru că nu aveau încă procesorul la ei şi atunci s-a hotărât să mai facem pentru ecrane şi lumini o repetiţie seara," a mai spus Călin Goia.

Foto: Facebook

M.T.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest