Vine prăpădul! Peste patru ore vom fi în plin cod portocaliu de ploi şi inundaţii şi de parcă nu era suficient, meteorologii ne avertizează că vine şi o vijelie. Zoia Costea s-a interesat cum va evolua vremea în următoarele ore. Ce veşti ne dai?
articolul continua dupa recomandari
Laura, nu vin cu veşti foarte bune. Până mâine la ora 2.00 noaptea o să tot avem parte de ploi torenţiale şi vijelii în nouă judeţe din centrul ţării, unde se şi menţine, codul portocaliu.
În Moldova, Oltenia şi Crişana ploile vor continua şi va fi cod galben în peste 20 de judeţe. Nici hidrologii nu ne dau veşti prea bune, ei ne avertizează că riscul de inundaţii este foarte mare şi deja mai multe râuri din Oltenia sunt sub avertizare de cod portocaliu.
De asemenea, pâraiele şi râurile mici din zonele de deal şi de munte din judetele Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzau şi Vrancea vor fi sub aceeaşi avertizare de astăzi, ora 14.00 până mâine la ora 9.00.
Şi noi aici în Bucureşti vom avea parte de ploi şi vânt puternic. Aşa că nu vă lăsaţi umbrelele acasă şi evitaţi pasajele de la Piaţa Unirii şi Piaţa Muncii pentru că sunt primele care se inundă atunci când se rup norii în Bucureşti
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc