Și-a găsit Ioana Grama fericirea la 7 luni de la divorț? Cum a fost surprinsă vloggerița!

 

Cunoscuta influenceriță pare să fi trecut peste divorțul de pilotul Alexandru Tăgurean, tatăl fetiței ei.

 

Au trecut șapte luni de la despărțirea oficială de Alexandru Tăgurean, tatăl Ayanei, iar Ioana Grama pare să-și fi găsit fericirea în brațele altui bărbat. Potrivit informațiilor oferite în cadrul emisiunii Star News, de pe Antena Stars, vloggerița a fost surprinsă la un festival alături de un bărbat misterios.

 

Ioana Grama a postat pe rețelele de socializare chiar și o imagine cu momentul în care se ținea de mână cu cineva, iar fanii au dedus faptul că ar fi vorba despre noul ei iubit. Vloggerița nu și-a asumat încă în mod public relația, semn că este mult mai discretă acum și își ține viața personală, dar mai ales pe cea sentimentală, departe de ochii fanilor și a curioșilor.

 

În decembrie, influencerița anunța despărțirea oficială de tatăl fetiție ei. „Vreau să vă anunț că, de ceva vreme, eu cu Alex nu mai formăm un cuplu, însă formăm o familie pentru tot restul vieții. Am fost binecuvântați cu cel mai minunat copil, pentru care suntem recunoscători în fiecare secundă a vieții noastre. A fost o decizie foarte grea și am evitat cât am putut pasul acesta, însă, atunci când simți că ai încercat totul și că nu e nicio cale de întoarcere, înseamnă că cel mai bine este să te oprești. Credem că este cea mai bună decizie, atât pentru sănătatea noastră psihică și emoțională, cât și pentru Ayana. Nu ne-am certat, nu ne-am înșelat, nu ne urâm. Ne respectăm, ne înțelegem, ne susținem, ne ajutăm unul pe celălalt indiferent de situație și nevoi și, cel mai important, petrecem timp împreună și îi oferim Ayanei toată iubirea și afecțiunea, pentru că ea să se dezvolte în continuare frumos, așa cum a făcut-o până acum. Așa cum până acum v-am împărtășit momente sensibile din relația noastră, am decis că ar fi momentul să știți și acest lucru. Mulțumim pentru înțelegere și am prefera să nu dezvoltăm foarte mult acest subiect”, a scris Ioana Grama pe Instagram.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest