În exclusivitate la Antena Stars, tânăra mămică a povestit de ce a stabilit împreună cu fostul partener să divorțeze la judecătorie și nu la notar.
articolul continua dupa recomandari
Nici venirea pe lume a lui Dominic, ajuns acum la 2 ani, nu a putut acoperi prăpastia care se crease între cei doi parteneri. Astfel, aceștia au ajuns la concluzia că pentru toată lumea este mai bine să se despartă, decât să prelungească la nesfârșit o relație care nu funcționa, de dragul copilului. Alex Zănoagă și Simina Loica au decis să oficializeze despărțirea pe care judecătorească, și nu la notar, cum ar fi fost mai simplu. Și asta din cauza unor temeri ale femeii, după cum ea însăși a declarat în exclusivitate pentru Antena Stars.
"Am ales să fac prin judecătorie (nr. divorțul) pentru că așa am crezurt că este cel mai bine, având în vedere că avem un copil. Așa știu sigur că cineva știe să ne potolească dacă unul dintre noi exagerează, sau dacă eu am mai multă dreptate și mai mult drept de a sta cu copilul. Dacă mergeam la notar, mergeam cu ce vorbeam de acasă și semnam. Dar așa știu că nu facem de capul nostru sau că unul își pune ambiții. Mai ales că Alex și muncește. Și am zis că cel mai bine este să stea cu băiatul atunci când poate, nu că vrea să facă ambiție.", a declarat Simina Loica în exclusivitate pentru Antena Stars.
Vedeta consideră că și pe cale judecătorească divorțul se va încheia în viteză: "Eu cred că o să se termine din primul poces. Și sper. El a băgat (nr. divorț), dar ne doream amândoi să divorțăm. Am încercat mai mult soluții. Am stat să facem frumos, să facem urât. Timp de un an și ceva am ajuns la concluzia că nu se poate și că nu ajungem, niciunde. Și atunci am ales să divorțăm”.
Simina Loica nu a rămas singură, ci este împreună cu Alex Bobocioiu, la un moment dat acesta fiind unul dintre cei mai buni prieteni ai soțului: "Suntem ok, ne înțelegem, foarte bine. Nu avem nici o problemă, sper să nici nu existe vreodată. Acum suntem la început, totul e bine și frumos și sper să rămână așa. Este și altă vârstă, Bobi are 32 de ani, poate gândește mai aproape de mine. Eu asta sper, asta mi-am dorit și asta caut."
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc