Fosta soție a lui Ion Dichiseanu s-a confruntat cu mari probleme de sănătate în urma ultimului recital pe care l-a susținut, de Revelion.
articolul continua dupa recomandari
Cumpănă în cariera Simonei Florescu, chiar la trecerea dintre ani. Fosta soție a lui Ion Dichiseanu a trecut prin momente groaznice, când s-a trezit fără voce în prima zi a lui 2023. Împreună cu fiica ei Ioana, artista a avut un recital de Revelion, a dus spectacolul până la capăt, dar sacrificiile au fost imense, întrucât pe 1 ianuarie a remarcat că nu mai are glas. În exclusivitate pentru Antena Stars, cântăreața a povestit prin ce a trecut.
”În primul rând că în noaptea de revelion am muncit, am cântat. Am avut norocul acesta pentru că avem eveniment împreună cu Ioana. Am ajuns acolo am cântat după care dimineață am rămas efectiv fără glas. Avem frisoane, dar am reușit să fac față pentru că artiștii trebuie să facă față în orice situație”, a spus Simona Florescu la Antena Stars.
Problemele cu care se confruntă Simona Florescu au apărut prima oară înainte de Crăciun, când a făcut pneumonie. Acum este în regulă, însă specialista pe care o consultă i-a recomandat să ia o pauză de la cântat pentru cel puțin două săptămâni: ”Noi am avut gripă și înainte de Crăciun, cu toții. Acum am pneumonie. Sunt pe trecute, uite că vorbesc, deși trebuie să fac pauză, căci am vorbit cu orelista mea și mi-a interzis să vorbesc. Încă trebuie să fac pauză vocală. Cam vreo două săptămâni”.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc