Simona Sensual, și umilită, și cu banii luați! Vedeta a fost lăsată cu buza umflată

 

Simona Sensual este în pragul disperării. A pierdut, recent, procesul în care solicita anularea unei amenzi pe care a primit-o în trafic. Focoasa blondină a încercat să convingă oamenii legii că nu ea se afla la volanul autoturismului, ci că şi-ar fi împrumutat maşina. 

Mai exact, Simona a primit amendă pentru că a mers pe drumurile naţionale fără a achita taxa obligatorie. Blondina a mai deschis alte două procese similare pentru a susţine că este nevinovată, însă de data aceasta magistraţii i-au respins cererea şi au lăsat-o cu buza umflată. 

Nu e ca şi cum nu ar mai fi avut incidente. În 2012, Simona Sensual a fost condamnată la pedeapsa de un an închisoare cu suspendare pentru că a condus un autoturism în timp ce permisul îi era suspendat.

Ba mai mult decât atât, în 2011 a fost condamnată la trei luni de închisoare cu suspendare, culmea, pentru aceeaşi faptă, atunci motivul ar fi fost unul foarte bine întemeiat, spun sursele că avea dureri îngrozitoare la sâni după ce şi-a pus silicoane şi trebuia să ajungă de urgenţă la medic. Toate detaliile le vezi în video de mai jos.

Sursa foto: Facebook


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://antenaplay.ro/live/antena-stars

facebook whatsapp twitter pinterest