Sorin Brotnei, unul dintre soliștii trupei Akcent, a acordat recent un interviu pentru Antena Stars în care a vorbit despre anii de glorie alături de trupă și de motivul pentru care s-a retras din lumina reflectoarelor. Artistul a explicat că viața sa s-a schimbat mult după terminarea proiectului Akcent și că acum are propriile afaceri și copii.
articolul continua dupa recomandari
„Sunt bine, lucrurile s-au schimbat foarte mult de când s-a terminat proiectul cu Akcent. Ca și ceilalți colegi de-ai mei, avem cu toții business-uri, copii.”, a declarat Sorin Brotnei, în exclusivitate, pentru Antena Stars.
Despre o posibilă reuniune a trupei Akcent, Sorin Brotnei a spus că ar fi încântat să cânte din nou cu colegii săi, dar doar ocazional, deoarece nu mai are energia fizică de atunci. De asemenea, artistul a subliniat că este convins că viața de familie și cariera muzicală ar fi putut fi îmbinate perfect, dar a preferat să se concentreze pe viața de familie.
„Am momente când îmi este dor. Chiar povesteam cu Mihai zilele trecute. Îmi e dor de concertele pe care le aveam dar mi-ar plăcea, dacă ar fi să fie, așa din când în când, doar cât să mai retrăiesc ce trăiam. Ca intensitatea de atunci nu aș mai avea energie fizică.”, a mai precizat artistul din trupa Akcent.
Întrebat despre motivul destrămării trupei, Sorin Brotnei a declarat că aceasta s-a datorat unor divergențe și conflicte între membrii formației. Cu toate acestea, el a precizat că situația s-a rezolvat de la sine în timp și că nu mai are nicio supărare față de foștii săi colegi.
„Dacă ar ține de mine, acum că a trecut atât de mult timp de când am avut și mici mari divergente, timpul le rezolva pe toate. Nu le-am rezolvat, dar cumva situația se rezolva de la sine. Nu mai avem vreo supărare, ne mai întâlnim accidental. Nu am nicio remusacre.”, a mai precizat artistul
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc