Imaginea de mai sus poate părea că nu-ți exprimă nimic, însă, după interpretarea testului sigur îi vei auzi cuvintele!
articolul continua dupa recomandari
Ca să ascunzi cu adevărat un lucru despre tine trebuie să fii foarte bun la asta, însă, uneori sunt tehnici care te pot păcăli foarte ușor. Fotografia de mai sus face parte dintr-un test de psihoanaliză pentru cele mai adânci sentimente pozitive și negative ale subiectului. Secretul fotografiei este că mintea umană asociază simboluri bizare cu anumite sentimente sau încărcături pe care le omul le are.
Așadar, încearcă să răspunzi cât de sincer poți la întrebarea: ce ai văzut prima oară în fotografia de mai sus?
1. Fetița - Fricile tale cele mai adânci pornesc de la emoțiile din copilărie reprimate. Evenimentele care pot marca mintea unui copil sunt multiple, iar cele neexprimate sau neconsumate pot lua formă de frică, viciu sau chiar dorințe stranii. Bineînțeles, evenimentul ce servește ca sursa acestei frici poate să se fi întâmplat nu doar în copilărie, dar și cât timp te-ai aflat în pântecele mamei.
2. Fluture - De obicei acest simbol are înțeles pozitiv, însă există și o ”traducere” mult mai întunecată. În interpretarea viselor, fluturele semnifică noi începuturi. Dacă fluturele e primul lucru pe care l-ai zărit în fotografie înseamnă că cea mai întunecată teamă a ta este moartea sau teama de a nu trăi, de a nu te bucura de diverse șanse pe care le primești.
3. Căpșună - Căpșuna reprezintă inima sau iubirea în unele interpretări. Există o legendă care spune astfel: moartea lui Adonis a făcut-o să plângă neîncetat pe zeița Venus, iar fiecare lacrimă care cădea pe pământ se transforma în căpșună. Dacă acesta este primul lucru zărit înseamnă că ai o iubire foarte mare de oferit, însă îți este foarte frică să o dăruiești cuiva din cauză că există posibilitatea să fii trădat.
4. Păianjenul - În cazul în care păianjenul e primul care ți-a atras atenția înseamnă că mediul în care ești și în care îți desfășori activitatea nu îți oferă suficientă siguranță. Mereu ești cu ochii în patru după detalii și găsești ceva periculos chiar și în cele mai sigure locuri. Această căutare permanentă de pericol în scopul de a te apăra te ține departe de a te bucura în același timp de momentele fericite prin care treci. Există posibilitatea ca anxietatea și atacurile de panică să nu-ți fie subiecte necunoscute.
5. Copacii - Dacă cei doi copaci au fost primii care ți-au sărit în ochi înseamnă că cea mai mare teamă a ta este acceptarea despărțirilor inconștiente la nivel emoțional. Ți-e frică să accepți anumite părți din tine și îți dezvolți o identitate diferită în jurul celorlalți de cea reală.
6. Ursuleții - Îți e teamă să ai temeri. Poate suna ciudat, însă asta provine dintr-un eveniment în care a trebuit să te confrunți singur cu greul care a intervenit în viața ta. Lipsa unui prieten sau a unui umăr pe care să plângi nu a trecut neobservată, iar asta te-a măcinat.
A.C.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc