Tamara Buciuceanu a murit! Marea doamnă a teatrului românesc s-a stins la 90 de ani

 

Este o zi tristă pentru lumea teatrului românesc! Tamara Buciuceanu a murit! Marea doamnă a teatrului românesc a trecut în nefiinţă, la vârsta de 90 de ani, din cauza problemelor cardiace cu care s-a confruntat în ultima vreme.

Pe data de 3 octombrie, actriţa a ajuns la spital, unde a fost internată de urgenţă pentru a fi ţinută sub supraveghere. Purtătorul de cuvânt al Spitalului Elias, Silviu Negoiţă a intrat în direct, la Star Magazine, în urmă cu câteva ore, unde a dezvăluit că deşi medicii făceau toate eforturile posibil, erau extrem de rezervaţi în ceea ce priveau şansele de revenire ale acesteia.

„Starea dumneaei s-a agravat pe fondul problemelor cardiace preexistente, de care ştiaţi şi este în terapie intensivă, nu a părăsit nicio secundă terapia intensivă, intubată şi ventilată mecanic. Starea dumneaei s-a agravat din weekend, progresiv, dar astăzi este, într-adevăr, o situaţie critică. Evoluţia bolii cardiace a fost una nefericită cu nevoia de intubaţie şi ventilaţie, cu conectarea la aparate astfel încât oxigenul necesar supravieţuirii este asigurat aproape exclusiv de aparatele de ventilaţie mecanică. (...) Noi ne dorim din tot sufletul (n.r. să îşi revină), facem toate eforturile în acest sens. Sunt şanse, ne dorim acest lucru, dar până în acest moment evoluţia este una severă. Medicii sunt rezervaţi” a spus Silviu Negoiţă, purtătorul de cuvânt al Spitalului Elias.

În urmă cu ceva timp, Tamara Buciuceanu Botez mărturisea că nu îsi mai doreşte să ia niciun proiect, pentru a sta cât mai mult alături de familia sa şi de cei pe care îi iubea. 


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest