Firele de păr crescute sub piele reprezintă o adevărată problemă pentru majoritatea femeilor, indiferent de sezon. Pe lângă faptul că sunt de-a dreptul inestetice şi enervante, acestea sunt faza incipientă a unei afecţiuni ceva mai grave, şi anume foliculita.
articolul continua dupa recomandari
Aceasta apare atunci când firul de păr nu mai poate penetra ultimul strat al pielii, iar sebumul împreună cu bacteriile infectează foliculul. Pentru a împiedica apariţia acestei probleme, dar şi pentru a scăpa de ea, este esenţial să urmezi câţiva paşi importanţi.
1. Exfolierea
Ar trebui să îţi exfoliezi pielea periodic pentru a îndepărta stratul de celule moarte și a ajută firele să iasă la suprafața. Poţi folosi foarte bine zaţ de cafea, atunci când faci duş, dar şi produse speciale.
2. Epilarea trebuie să fie făcută în anumite condiţii
Trebuie să alegi o ceară adecvată tipului tău de piele, aşa că ţine cont de faptul că există diverse tipuri adaptate pielii uscate, normale sau sensibile. Dacă optezi pentru epilarea cu ajutorul aparatului, trebuie să o faci în condiţii de igienă.
3. Hidratare
Acest pas este extrem de important pentru că o piele deshidratată are porii mici, închistați și firele de păr nu au putere să penetreze, pe când o piele hidratata are porii elastici și firul de păr poate ieși la suprafața mult mai ușor, potrivit eva.ro.
Aşa că foloseşte cât de des este posibil creme intens hidratante pentru corp, după fiecare duş.
Dacă vei ţine cont de aceşti paşi, vei avea mereu o piele superbă, iar foliculita va deveni istorie.
Foto: Jurnalul.ro
M.T.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc