Tradiții și obiceiuri de Sfântul Ilie. Evită să faci aceste lucruri, dacă vrei să nu îți meargă rău tot anul

 

SFÂNTUL ILIE 20 IULIE. Sfântul Slăvit Proroc Ilie Tesviteanul este pomenit în calendarul creștin ortodox la 20 iulie și este sărbătorit de către creștini ca fiind unul dintre cei mai importanți sfinți de peste an.

SFÂNTUL ILIE 20 IULIE. Apărător înflăcărat al credinței în Dumnezeul revelat profeților Vechiului Testament, Sfântul Ilie Tesviteanul era fiul lui Sovac, unul dintre profeții  Legii Vechi, care locuia în cetatea Tesve, dincolo de Iordan. De la numele acestei localități se trage și numele proorocului. Sfântul Proroc Ilie a trăit pe vremea lui Ahab, regele evreilor, care a domnit în ținutul Samariei din Israel, timp de 22 de ani.

SFÂNTUL ILIE 20 IULIE. Sfântul și marele Profet Ilie, acest înger întrupat în carne ce a primit de la Dumnezeu puterea de a deschide și închide cerurile, era de origine din Tesvi în Galaad. Tradiția apocrifă, care a transmis aceste detalii despre nașterea Profetului, precizează că el era din tribul lui Aaron și deci era Preot. Dar nu se găsește nici o urmă despre acestea în relatarea scripturii pe care o rezumam în cele ce urmează.

SFÂNTUL ILIE 20 IULIE. Se spune că la nașterea sa, tatal său a văzut oameni îmbrăcați în alb învelindu-l în scutece de foc și, dându-i numele, i-au dat să mănânce o flacără, simbol al râvnei pentru Dumnezeu care l-a mistuit de-a lungul întregii sale vieți. Încă din copilărie, ținea strict toate poruncile Legii și se ținea în permanență în fața lui Dumnezeu printr-o feciorie indiferentă, post neîncetat și rugăciune arzătoare, care îi făcu sufletul ca focul și făcu din el modelul vieții mănăstirești.

Vezi pe www.spynews.ro care sunt obceiurile și tradițiile de Sfântul Ilie și ce nu trebuie să faci mâine ca să îți meargă bine tot anul.

V.M


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest