Trenduri în organizarea nunților în 2020

 

Când vine vorba de organizarea unei nunți perfecte, fiecare cuplu are în minte un scenariu bine definit sau cel puțin o imagine de ansamblu despre cum o să arate cea mai importantă zi din viața lor. Cu toate că nimeni nu-și dorește să copieze petrecerea altcuiva, există anumite idei bune care se propagă pretutindeni, chiar și peste hotare. Deși nu este obligatoriu să ții cont de ultimele tendințe referitoare la astfel de evenimente private, nunțile reprezintă ocazia perfectă pentru a pune în scenă marile trenduri ale momentului. Fie că ne referim la tematică, aranjamente florale sau culori, fie că sunt luate în calcul detalii ce țin de locație, meniu de nuntă ori vestimentație, evenimentul nu trebuie să fie doar pe gustul mirilor, ci și în pas cu timpurile. Iată câteva dintre trendurile anului 2020 de care poți să ții cont ca să ai parte de o nuntă modernă, așa cum îți dorești.

Nunta în aer liber

În ultimii ani s-a conturat tot mai mult ideea de a organiza întreagă nuntă – de la cununia civilă și până la petrecerea propriu-zisă, în aer liber. Cum o mulțime de idei minunate sunt inspirate din natură, mulți miri aleg să se căsătorească vara ca să se bucure de un eveniment cu totul deosebit, complimentat de razele soarelui pe parcursul zilei și plin de romantism la lăsarea întunericului.O nuntă pe malul lacului oferă un cadru magnific, astfel că acest trend este extrem de popular și în 2020. Petrecerile în aer liber sunt mai degrabă relaxate, informale, așadar nunta poate fi organizata și la pădure, in apropierea unui ballroom cu piscină, pe plajă sau chiar în grădina casei, dacă vorbim de un eveniment restrâns.

Meniu personalizat

Mirii sunt foarte atenți la bucatele pe care le vor servi invitaților, așa că majoritatea le aleg împreună cu un chef bucătar. Modern, servirea se face pe tipul bufet, mai ales că se merge pe ideea unui meniu cât mai variat, adaptat nevoilor specifice ale invitaților. Prin urmare, nu ne surprinde să observăm la nunțile moderne preparate culinare pe bază de plante, fără lactate sau gluten ori platouri cu legume pentru vegetarieni și vegani.

Decoruri ieșite din tipare

Probabil trendurile in materie de nunti isi pun cel mai mult amprenta in zona amenajarii locatiei si a decoratiunilor. In acest sens, anul acesta vom vedea decoruri cu adevarat wow, tematici noi cu elemente imprumutate din alte culturi. Sunt des folosite lumanarile colorate, felinarele impodobite cu flori, lampioanele, luminile romantice, peretii din baloane, oglinzile sau tablourile pentru a da o alta atmosfera nuntii.

Decoratiunile supradimensionate este una dintre cele mai populare tendinte, asa ca nu vor lipsi de la evenimente arcade fabuloase din flori, corpuri de iluminat precum candelabre sau abajururi ori afise asezate pe pereti din podea pana in tavan. Prin urmare, extravaganta si opulenta sunt cuvintele ce definesc decorul nuntilor din 2020, de aceea nu te teme sa-si intampini invitatii la petrecere cu artificii, decoratiuni urise din flori si rafale de fum.

Revenirea la natură

Sustenabilitate. Acesta este unul dintre trendurile pe care îl vor urma cei mai mulți miri în organizarea evenimentului lor. Contextul social actual, în care încălzirea globală și reciclarea sunt pe buzele tuturor, face ca până și în planificarea nunților să se țină cont de accesoriile ecologice, eliminarea risipei și realizarea unor alegeri conștiente din toate punctele de vedere.

Torturi de nuntă deosebite

Unul dintre momentele cheie ale unei petreceri de nuntă îl reprezintă servirea tortului. Așadar, era imposibil ca ideile moderne să nu cuprindă și piesa de rezistență a evenimentului. Ei bine, extravaganța definește perfect torturile pentru nunțile din acest an. Sunt la modă decorurile grandioase, texturile neobișnuite, torturile acoperite cu flori comestibile ori picături de gheață, în stil regal, astfel că mirii vor fi nevoiți să creeze o adevărată operă de artă pentru a fi în ton cu ultimele tendințe.

Ceremoniile intime

Poate părea surprinzător că se merge pe ideea unei nunți restrânse în condițiile în care decorul este unul extravagant. Nici o grijă, vei avea un fotograf pentru nuntă care o să surprindă cadre deosebite cu o amenajare de vis. În anul 2020 totul este simplu deoarece se pune accent pe timp de calitate petrecut alături de cei dragi și mai puțin pe o nuntă cu 500 de invitați, care nu face altceva decât să aducă mirilor un stres în plus. Pentru mulți este mai practic și special momentul nunții dacă este împărtășit doar cu familia și cei mai buni prieteni, așa că micro evenimetele câștigă tot mai mult teren.

Acum că ai aflat câteva dintre cele mai populare tendințe ale anului poți începe să planifici o nuntă că-n povești. Deși originalitatea își spune cuvântul la un astfel de eveniment, încearcă să integrezi subtil și elegant în cadrul nunții tale tendințele moderne cu care rezonezi pentru a crea o atmosfera superbă.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest