Ultimele informații despre divorțul dintre Isabela și Daniel Onoriu: ”Partajul va avea loc în curând”

 

Fosta apărătoare a celor doi, Luminița Nuță, a vorbit în exclusivitate la știrile Antena Stars despre divorțul care s-a pronunțat cu câteva zile în urmă.

Luminița Nuță, fostul avocat al celor doi, a precizat la Antena Stars faptul că despărțirea s-a produs pe cale amiabilă, însă nu s-a stabilit nimic cu privire la partaj. Totodată, nu s-a luat nicio decizie în privința lui Daniel Onoriu, care ar putea executa o pedeapsă cu închisoarea. Fostul avocat a dezvăluit că Isabela Onoriu a inițiat acest divorț, nu Daniel Onoriu. Fostul pilot de curse ar fi fost tot pe ceartă și atunci.

„A fost un divorț pe cale amiabilă, la instanță, la inițiativa fostei doamne Onoriu Isabela, nu la ințiativa lui Daniel. Daniel era tot pe ceartă. Bănuiesc că partajul va avea loc de curând și instanța își va spune punctul de vedere, iar cu privire la dosarul penal al domnului Daniel Onoriu, doar instanța va decide dacă trebuie să meargă sau nu să își execute pedeapsa de patru ani și trei luni”, a mărturisit

Luminița Nuță a precizat că l-ar apăra pe pilot, în ciuda comportamentului pe care l-a avut față de ea în ultima vreme. „Nu cred în regretele lui Daniel pentru că dacă eu am fost la mijloc înjurată și așa mai departe de Daniel Onoriu, eu care am fost după el în penitenciar, am fost la arest, am fost singurul om care a stat lângă el și totuși a aruncat cu noroi în mine mai mult decât trebuia. Mie îmi pare rău de el, întotdeauna a fost fratele meu, îmi pare rău că a reacționat așa fără nicio explicație. Dacă trebuie să-l ajut, îl voi ajuta (…) Dacă ceva depinde de mine să nu ajungă să execute această pedeapsă, îl voi ajuta”, a adăugat aceasta.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest