Un nou pericol în alimentație! Un stat din Uniunea Europeană vrea să interzică vânzarea margarinei

 

Tot mai multe pericole ne pândesc la intrarea în supermarket. De data aceasta, margarina este considerată atât de nocivă încât ar putea fi retrasă de pe piață.

Se întâmplă în Bulgaria, acolo unde mai mulți specialiști în alimentație cer ca acest produs să fie interzis.

Potrivit novinite.com, nutriţioniştii din cadrul Agenţiei bulgare pentru siguranţa alimentară susţin că un consum constant de margarină este potenţial periculos, deoarece grăsimile trans sunt greu de digerat şi încetinesc metabolismul, ceea ce poate provoca diverse boli.

“La preparare, grăsimile vegetale sănătoase sunt transformate în grăsimi artificiale, printr-un procedeu ce distruge acizii graşi esenţiali şi naşte acizii trans. Aceştia provoacă tulburări în metabolismul lipidelor, ceea ce se concretizează în ateroscleroză, boli cardiovasculare, accidente vasculare cerebrale“, explică profesorul Mencinicopschi.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest