Toată lumea ştie că fumatul dăunează grav sănătăţii, chiar şi fumătorii realizează acest aspect, chiar dacă nu ţin cont de el. Dacă vrei să te laşi de fumat, dar nu reuşeşti sub nicio formă, acest remediu este cu siguranţă o soluţie bună pentru tine.
articolul continua dupa recomandari
Doctorul Antonina Scepina, un faimos gastroenterolog rus, își sfătuiește pacienții să renunțe la fumat cu ajutorul unui ceai simplu, dar care are efecte remarcabilă.
Iată cum se prepară reţeta conform doctorulzilei.ro.
Fierbe apă; ia câteva frunze de pătlagină, pune-le într-un borcan de sticlă și toarnă o cană de apă fierbinte peste ele. Acoperă borcanul și lasă-l așa două ore. Între timp, ceaiul se va răci și îl vei putea bea de-a lungul zilei.
Ar trebui să consumi acest ceai timp de trei luni, pentru a observa rezultatele, conform doctorului Scepina. De asemenea, poți mesteca frunze proaspete de pătlagină. Imediat, vei observa că îți piere pofta de nicotină.
Foto: Doctorulzilei.ro
M.T.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc