Una zice, alta face! Margherita de la Clejani șochează din nou, la doar câteva zile după ce și-a cerut scuze pentru comportamentul neadecvat!

 
+2 click pentru
galerie

Margherita nu are de gând să se potolească! După ce i-a jignit ca la ușa cortului și i-a agresat pe paparazzii Spynews.ro, fata Clejanilor și-a cerut scuze public pentru comportamentul neadecvat pe care l-a avut după ce a fost prinsă drogată la volan, motivând că a fost rănită de toate lucrurile care s-au spus despre ea, din cauza accidentului pe care l-a provocat. La nici două zile dupa căință, Marga a șocat, din nou, în stilul caracteristic!

Margherita, Margherita, tare îți mai place să fii în centrul atenției! Chiar dacă și-a cerut scuze și a motivat comportamentul halucinant pe care l-a avut în ultima perioadă față de presă, iată ca fata Clejanilor este protagonista unui nou episod cu limbaj vulgar.

Blondina a publicat pe contul ei de socializare o imagine care a venit însoțită de un mesaj acid și de un emoji care ilustrează un deget mijlociu: „Înțelege că nu îmi pasă de tine! FMM!”. Și chiar dacă încă nu știm cui îi erau adresate cuvintele tăioase, cert este că Marga nu pare că are de gând să se potolească prea curânt.

Și-a cerut scuze pentru cum s-a comportat

„Vreau să-mi cer scuze jurnaliștilor, reporterilor și paparazzilor cu care am avut un conflict. Nu trec printr-o situație tocmai bună. Îmi pare rău de mama, de tatăl și de fratele meu. Cu toții greșim. Nu aveți de ce să mă condamnați, vreau să îmi cer scuze că am vorbit urât. Eram în iarbă și plângeam. (…) A fost un mic accident, nu am dat în cap la nimeni”, a spus Margherita pentru România TV.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest