Mama lui Andrei Tinu trebuie să se descurce cu o pensie de 1.000 de lei pe lună. Femeia este pe punctul de a pierde a doua sursă de venit.
articolul continua dupa recomandari
Emilia Iucinu se așteaptă la o iarnă foarte grea. Pe lângă problemele de sănătate cu care se confruntă, fiind diabetică, insulino-dependentă, văduva lui Dumitru Tinu a ajuns să tremure de fiecare dată când deschide o factură. Și asta din cauza pensiei mici pe care o are, de doar 1.000 de lei. Într-un interviu acordat Antena Stars, mama lui Andrei Tinu a vorbit despre problemele financiare cu care se confruntă în ultima perioadă. Femeia este pe punctul de a-și pierde și casa pe care o avea la închiriat, pentru că aceasta urmează să fie demolată. Evaluarea proprietății nu o mulțumește de loc.
"Ne așteaptă o iarnă grea. Am luat două tone de lemne, au costat 20 de milioane și două milioane transportul. Mult. Sper că îmi vor ajunge până în primăvară, pentru că încerc să nu dau drumul la centrală. Am cumpărat lemnele pentru șemineu. Deschiderea facturilor e boală de nervi pentru toată lumea. Când e să vină factura, mă ia cu palpitații. Plătesc șase milioane, opt milioane, în condițiile în care stau cu o veioză, un televizor, un frigider. A fost vară, intram în casă la 10 jumătate, 11. Pensia mea e una socială. Eu deși am muncit, am pensie 10 milioane. Am o casă închiriată și de acolo, lunar, vine chiria pe numele lui Andrei. Acum va fi o problemă, pentru că e posibil să demoleze. Nu știu cum o să fie, ce să fie.", a spus mama lui Andrei Tinu.
Femeia a avut și mari probleme de sănătate la finalul anului trecut, când a aflat că are diabet insulin – dependent, și a fost la un pas de comă.„M-am mai împlinit, slăbisem foarte tare. Eram de nu mă recunoșteam eu pe mine și aveam niște stări care nu știau nici medicii de unde. Mi-a fost rău în ziua aia de am zis că până aici mi-a fost. Puteam să intru într-o comă și atunci băiatul meu de suflet l-a sunat pe medicul lui. Eu nu mă puteam ține pe picioare. Prin câte am trecut eu, niciodată nu m-am simțit atât de rău. Cred că pe sistem nervos”, spunea, în urmă cu ceva vreme Emilia Iucinu, la Antena Stars.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc