Vica Blochina, executată silit, fără cale de atac! A ajuns la tribunal din cauza datoriilor la întreținere/ VIDEO

 

Vica Blochina a fost executată silit! Blondina trece printr-o situație fără precedent. A fost chemată în instanța pentru că nu și-a plătit datoriile la întreținere, iar judecătorii au decis!

Chiar dacă pare că trăiește o viață de lux, adevărul este cu totul și cu totul altul. Datoriile pe care le are la întreținere au dus-o pe Vica Blochina în fața magistraților de la Judecătoria Sectorului 4.

După ce Asociaţia de Proprietari a acţionat-o în judecată din cauza restanţelor la întreţinere, blonda este obligată să scoată bani grei din buzunar ca să își achite datoria. În urmă cu doar câteva zile, judecătorii Sectorului 4 au admis executarea silită, fără cale de atac.

Nu este pentru prima dată când Vica Blochina este protagonista unor probleme de genul. În urmă cu un an, aceeași Asociație de Proprietari a dat-o în judecată pe vedetă pentru o datorie de 5.000 RON care s-a dublat din cauza penalităților de întârziere.

Administratorul blocului se plângea la vremea aceea de faptul că vedeta nu este o persoană serioasă și de fiecare dată când are probleme cu ea, se vede nevoit să îi deschidă proces ca să își poată recupera banii.

„Este singura persoană din bloc care are datorii atât de mari la întreţinere şi, în plus, e şi rău platnică… a trebuit din nou prin Asociaţia de Locatari să deschidem un alt proces pentru a recupera pagubele. Din cauza ei au de suferit şi ceilalţi locatari”, a declarat administratorul blocului în care locuiește vedeta pentru click.ro


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest