Vichi Răileanu, o adolescență cazonă! Ce resticții i-a impus tatăl și cum le fenta!

 

Actrița a vorbit despre adolescența sa trăită în Timișoara, în care a avut parte de un regim mai degrabă cazon impus de tatăl fost cadrul militar.

 

Victoria Răileanu a avut parte de o adolescență mai degrabă strictă, și asta din cauza tatălui. Fost cadru militar, acesuia îi plăcea ordinea și disciplina, pe care dorea, în mod firesc, să le-o insufle și copiilor săi. Numai că dorințele părintelui nu se brodeau defel cu viața rebelă a unei adolescente din Timișoara. Pentru Spynews.ro, Victoria Răileanu a devoalat o serie de amintiri din adolescență.

"Tatăl meu era foarte sever cu noi, mai ales cu mine ca fată, încerca să fie protectiv. Tata este fost militar, multe fete știu ce înseamnă asta. Îmi impunea mereu o oră de venit acasă, indiferent de vârstă. Chiar și când m-am mutat la București. Îmi spunea că atunci când mă întorc la Timișoara trebuie să fiu acasă la aceeași oră. Ceea ce mi se părea absurd, îi spuneam că atunci când sunt la București pot face absolut ce vreau eu. Spunea că nu îl interesează, la Timișoara trebuie să respect ora", a declarat Vichi Răileanu entru Spynews.ro.

 

Actrița a dezvăluit că mama ei era principalul aliat atunci când dorea să stea mai mult în oraș, recurgând la un truc. "Mama mă ajuta. Tata adormea mereu pe canapea în bucătărie, se trezea si se uita la ceasul de la cuptorul cu microunde. Mama și-a dat seama, iar atunci când adormea, ea dădea ceasul înapoi, pentru că eu trebuia să fiu acasă la ora nouă. Dădea ceasul înapoi până tata se trezea și se uita ciudat la ceasul acela, cum a trecut timpul atât de încet. Atunci mama îmi scria mesaje și îmi spunea: Gata, vino, atât s-a putut. Am dus-o așa vreo doi ani. A aflat și tata, mult mai târziu, însă nu mai conta, eram în București de mulți ani", a mai declarat actrița.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest