Viorel Cataramă se va autoinfecta cu noul coronavirus, în cursul zilei de astăzi! Fiul său de 18 ani îi va urma exemplul!

 

Viorel Cataramă se va infecta voluntar cu COVID-19, în cursul zilei de astăzi, pentru a demonstra că măsurile de siguranță luate de autoritățile române au fost exagerate în contextul actual și pentru a arăta că nu va păți nimic odată cu autoinfectarea. Mai mult de atât, omul de afaceri a dezvăluit că și fiul său major îi va urma exemplul.

Viorel Cataramă a mărturisit, în cadrul unei intervenții la Antena 3, că astăzi se va autoinfecta cu noul coronavirus pentru a demonstra că „s-a făcut din țânțar armăsar”.

„România este falimentară, iar drepturile și libertățile fundamentale ale oamenilor sunt anulate, suspendate, limitate pe motiv de coronavirus. Coronavirus care există și va exista mult timp de acum înainte, iar vaccinul nu există și nu va exista în acest an”.

Economistul a completat spunând că nu neagă prezența virusului, dar este de părere că doar persoanele cu mari probleme de sănătate pot fi, cu adevărat, afectate de COVID-19, motiv pentru care doar acelea ar trebui protejate, iar restul populației să fie lăsată liberă și nu îngrădită de măsurile de siguranță luate în ultima vreme.

„Vreau să demonstrez că nu voi păți nimic și că trebuie să fim lăsați să muncim, să mergem la piață, pe stadioane, să facem export, trebuie să avem o viață normală pentru că până la urmă sunt zeci de mii de oameni care mor în accidente de mașină. Dacă mergem pe această variantă trebuie să interzicem circulația mașinilor”, a mai spus Viorel Cataramă. 

Mai mult de atât, după ce soția sa, medicul Adina Alberts a plecat de acasă și și-a luat și fetița cu ea pentru a se proteja de virusul cu care se va infecta partenerul său de viață, omul de afaceri va fi susținut întru totul de fiul său de 18 ani, care vrea să îi urmeze exemplul.    


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest