Viorica Macovei, despre marea cumpănă din viața ei: „Am avut o tentativă se renunț la muzică”

 

Îndrăgita interpretă de muzică populară a dezvăluit în exclusivitate la Antena Stars că a luat în calcul, la un moment dat, să urmeze o altă carieră.

 

A ajuns cunoscută în toată țara grație vocii ei, însă Viorica Macovei a fost la un pas să renunțe la cariera de solistă de muzică populară. În cadrul unor declarații exclusive la Antena Stars, îndrăgita cântăreață a povestit despre momentul care putea să-i marcheze decisiv viața. Ce a determinat-o pe vedetă să ia în calcul o reorientare în carieră.

 

În exclusivitate la Antena Stars, Viorica Macovei a dezvăluit că a fost foarte aproape să renunțe la muzică pentru a urma o carieră în diplomație: "Îmi place pe scenă. Eu știu că pentru asta am fost făcută. Chiar dacă în urmă cu ani de zile am avut o tentativă să renunț la muzică și să mă îndrept către diplomație. Însă, cred că făceam o mare greșeală".

 

Privind în urmă, ea consideră acum că ar fi fost o decizie greșită. Artista recunoaște că sfatul unui bărbat a cântărit decisiv în alegerea pe care a făcut-o în cele din urmă. Respectivul, căruia nu a dorit să-i decline identitatea, i-a transmis să nu renunțe la domeniul în care performează.

 

"Au fost anumiți interpreți de muzică populară care nu au avut conduita cea mai potrivită să fie în acord cu costumul pe care îl îmbrăcam, cu muzica pe care eu o transmiteam oamenilor. Și atunci am fost puțin dezamăgită.

Și am zis că renunț, motiv pentru care m-am dus la institutul de diplomație, unde am început să fac cursuri de perfecționare și de formare. Acolo am întâlnit un om care mi-a zis să nu renunț la muzică. Și datorită dumnealui am rămas în domeniul acesta.", a mai mărturisit artista de muzică populară.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest