Vlăduța Lupău și-a botezat fiul cu lacrimi în ochi: „Am plâns puțin, Adi a plâns mai mult, nașii au plâns și ei”

 

De ce a avut loc creștinarea celui mic într-o zi de marți. Câte perechi de naș a avut micuțul Iair.

 

Eveniment cu totul special în viața Vlăduție Lupău și a lui Adi Rus. Cei doi l-au creștinat pe micuțul Iair. Botezul a fost făcut în timpul săptămânii cu un motiv. ”Pică într-o zi de marți. Nu pot eu în weekend, nici artiștii și nici fotbaliștii. Nașul, Adrian Păun, jucător la CFR Cluj, are liber atunci”, a spus Vlăduța. Botezul s-a făcut într-o locație secretă. Băiețelul are trei perechi de nași: Olguța Berbec și soțul ei, fotbalistul Adrian Păun și soția, dar și Carmen și Florin Mureșan, cea care este managera artistei.

 

Emoțiile au fost copleșitoare pentru cei doi soți, pentru nași, dar și pentru o parte dintre invitați care au izbucnit în lacrimi. ”A fost un moment extraordinar, poate cel mai extraordinar din viața mea. Cred că până acum ziceam că taina cununiei a fost, dar acum cred că e taina botezului. De azi lumea are un creștin, un îngeraș. Sper să îi aduceți gânduri bune, pentru că Iair asta înseamnă ”Va străluci”, ”Care luminează”. Am plâns puțin, Adi a plâns mai mult, nașii au plâns și ei. Lacrimile cred că exprimă emoția. Când nu mai poți, atunci începi să plângi”, a spus Vlăduța Lupău.

 

Vlăduța Lupău a transmis și un mesaj pentru fanii săi pe Instagram. ''Iair, de azi să-ți porți crucea pe care Dumnezeu Ți-a dat-o în credință și în dragoste! Să strălucești, să iubești, să te rogi, să mulțumești să fii binecuvântat! Ești minunea noastră! ️'', a scris Vlăduța Lupău pe rețelele de socializare.

 

Artista a explicat și proveniența numelui celui mic pentru urmăritorii săi. ''Este un nume ales de noi din Sfânta Biblie și este un nume creștin. Ție îți vom spune cum ne-a trimis Dumnezeu în minte acest nume pentru tine și cât de frumoasă e povestea ta. Numele l-am ales în primele zile când nici măcar nu știam dacă va fi băiat. Iar ziua nașterii și-a ales-o el...nu aveam naștere programată! Tocmai vă ziceam zilele trecute că trebuie să se nască pe 8 august, dar s-a născut pe 6 august’’, a mai spus Vlăduța Lupău în mediul online’’, a scris vedeta pe rețelele de socializare.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest