E mare sărbătoare pe 14 septembrie! Creștinii prăznuiesc Ziua Crucii, aşa că la toate bisericile din ţară se fac de zor pregătiri. Nici românii de rând nu stau însă cu mâinile-n sân. Există o mulţime de tradiţii şi obiceiuri de respectat, iar cine nu le dă atenţie, s-ar putea să aibă ceva de tras.
articolul continua dupa recomandari
Datina e datină, aşa că iată ce este permis şi ce este interzis să facem pe 14 septembrie, ca să ne meargă bine.
Înălţarea Sfintei Cruci este sărbătorită anual pe 14 septembrie. Ziua Crucii, aşa cum este denumită în popor, este cinstită de creștini prin post şi praznice. Se fac rugăciuni pentru sănătatea familiei, pentru spor şi pentru bunăstarea gospodarilor. Tot în această zi, începe culesul viilor și se bat nucii. De asemenea, se adună din păduri şi ramuri de alun.
Sărbătoarea este importantă pentru faptul că amintește două mari evenimente din istoria crucii: Aflarea Crucii pe care a fost răstignit Mântuitorul și înălțarea ei solemnă în fața poporului și Aducerea Sfintei Cruci de la persii păgâni, in anul 629.
În această zi de mare sărbătoare nu se mănâncă usturoi, nuci, prune sau pepeni, alimente al căror miez se aseamănă cu crucea. În tradiţia populară, frunzele şi florile de busuioc, menta, maghiranul şi cimbrul sunt plante magice şi se sfinţesc la biserică, iar în timpul slujbei se păstrează lângă cruce. Florile de busuioc sfinţit alină durerile, chiar şi migrenele puternice sau durerile de dinţi. Busuiocul se pune şi în vasele cu apă pentru păsări, în perioada epidemiilor.
Aflaţi mai multe detalii de la părintele Casian, urmărind materialul video de mai sus!
M.T.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc