Coregrafa a venit cu vești bune legate de cele dansatoare care au căzut victime ale unui teribil accident rutier.
articolul continua dupa recomandari
În urmă cu două săptămâni, după ce au plecat de la o filmare de la studiourile Antena Stars, Elena și Andreea, dansatoare în trupa Happy Dance, au fost victimele unui cumplic accident rutier. Ele au ajuns de urgență, atunci, la spital, suferind diferite traume. Eforturile medicilor și-au atins scopul, iar starea celor două fete este din ce în ce mai bună. Detalii despre situația lor medicală a oferit în exclusivitate pentru Antena Stars, Zizik, coregrafa trupei.
Zizik a spus că una dintre dansatoare, Andreea, s-a trezit din comă, dar este încă sedată. Coregrafa a ținut să precizeze că există posibilitatea ca tânăra să își revină chiar de astăzi. Totuși, medicii au rămas rezervați, chiar dacă aceasta a reușit să vorbească cu tatăl ei, ceea ce e un aspect foarte important.
„Andreea s-a trezit din comă indusă, este încă sedată, treptat o să își revină. Astăzi, mâine, își va reveni complet, însă așteptăm să vedem ce efect a avut edemul cerebral. Suntem 100% siguri, adică ne rugăm la Dumnezeu să fie bine, să-și revină complet, să fie ea, Andreea noastră pe care o știm. Nici medicii nu au cum să știe până nu își revine complet, până va încerca să se miște, dar un lucru este foarte, foarte bun, faptul că a vorbit, a vorbit cu tatăl ei, i-a spus că îl iubește, a știut cum se numește”, a mărturisit Zizik, în cadrul emsiunii Star News.
În ceea ce o privește pe Elena, Zizik a venit tot cu vești bune: „Medicii nu ne-au lăsat să o forțăm să spună foarte multe lucruri, deoarece abia se trezise, adormea. (...) Elena este foarte bine, bineînțeles în maximul cuvântului, deoarece este încă în spital, va mai sta destul de mult internată, chiar au mutat-o în salon și a început recuperările de ieri, ceea ce e un lucru extraordinar”.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc