Antena Group anunță că ZU TV, cel mai dinamic și cool post, dedicat tinerilor optimiști și dornici de distracție, emite începând de miercuri, 3 aprilie, de la 9 dimineața.
articolul continua dupa recomandari
Această televiziune aduce o nouă dimensiune platformei ZU care cuprinde radio, online, evenimente, oferindu-le românilor o experiență completă, trăită pe o platformă multimedia 360.
Brandul ZU s-a impus în ultimii ani ca principalul motor de promovare al artiștilor tineri și a muzicii bune, a reușit să strângă un număr record de public la evenimentele sale și are aproape un milion și jumătate de fani pe platformele sociale.
Radio ZU este lider neîntrerupt în București de șapte ani, încă de la debut, fiind ascultat, zilnic, de o medie de 1,6 milioane români.
Pentru că un post cu astfel de ascendentă nu se putea lansa oricum, prima zi de emisie ZU TV este sărbătorită prin mega spectacolul ZU Music Awards, la care vor fi prezente toate numele care contează din industria muzicală din România.
ZUMA are loc mâine seară la Romexpo și va fi transmisă live de proaspătul lansat ZU TV și de platforma online Antena Play. ZU TV va difuza cele mai importante evenimente muzicale internaționale, producții proprii destinate publicului tânăr și va propulsa, alături de radio ZU, muzică de top. Tinerii se vor bucura să-i regăsească, printre vedetele postului, pe simpaticii prezentatori Radio ZU Popescu și Flick, Adi Mihăila, Denise, dar și artiști cunoscuți precum What’s Up , Ruby și Omar, câștigătorul Next Star.
„Pentru că talent” este talent show-ul din prime time-ul zilei de luni, care îi reunește pe cei care nu au convins încă pe nimeni cu talentul lor, în timp ce “ZU Kids on the block” este un show transmis miercuri seara, care îi are că protagoniști pe copiii de la Next Star care acum vor trebui să-i uimească pe producătorii și compozitorii care fac hiturile în România. Omar, câștigătorul primului sezon Next star, este prezentatorul acestei emisiuni.
Vineri, de la 22.30, începe “Featuring Dl. Rima”, în timp ce sâmbătă, de la 18.00, telespectatorii vor putea urmări “Most Wanted”, cele mai tări piese ale săptămânii. Grila va fi condimentată, cu “iutubușoare” cu tâlc sub stricta supraveghere a haiosului Cătălin Oprișan.
ZU TV dă întâlnire tinerilor cool pe toate platformele sale - Nu e TV, e ZU TV!
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc