Încă din copilărie, Alina Maria era fascinată de ochii albaștri. Ani la rând a privit această caracteristică drept un ideal estetic, iar odată cu apariția unei proceduri care îi putea transforma visul în realitate, a decis să facă pasul pe care puțini l-ar lua.
articolul continua dupa recomandari
Influencerița a trecut recent printr-o intervenție menită să îi schimbe permanent culoarea ochilor. Rezultatul este vizibil imediat, iar tânăra spune că se declară mulțumită de transformare.
Spre deosebire de soluțiile temporare, precum lentilele colorate, procedura aleasă de ea este una cu efect permanent. Potrivit explicațiilor oferite de creatoarea de conținut, intervenția presupune un proces asemănător unui tatuaj realizat la nivelul irisului.
„Este un fel de tatuaj pe iris, pe înțelesul tuturor. Cu anestezie, nu este dureroasă absolut deloc, 45 de minute a durat întreaga procedură. Aveam ochii căprui, se pot face până la cinci retatuări, este ireversibilă. Înapoi la ochii căprui nu mai pot să revin, decât dacă mi-i tatuez căprui. Cu timpul își pot schimba culoarea, datorită melaninei pe care corpul nostru o produce”, a declarat Alina Maria la Spynews Live.
Pentru influenceriță, decizia nu a fost una luată peste noapte. Ea spune că și-a dorit ochi albaștri încă din primii ani de viață și că această preferință a rămas constantă indiferent de schimbările prin care a trecut de-a lungul timpului.
„Mi-au plăcut dintotdeauna ochii verzi sau albaștri. Îmi aduc aminte că aveam cinci, șase ani și așteptam să mi se facă ochii albaștri”, a povestit aceasta.
În trecut, Alina Maria s-a confruntat și cu probleme de vedere, fiind nevoită să poarte ochelari. Cu toate acestea, dorința de a-și modifica aspectul ochilor a rămas prezentă și a devenit, în cele din urmă, realitate.
După intervenție, una dintre cele mai amuzante reacții a venit chiar din familie. Tatăl influenceriței a observat imediat schimbarea și a avut un comentariu care a rămas în memoria acesteia.
„Cel mai simpatic a fost tata, când m-a văzut a zis: «Ai ochi de bebe»”, a mai declarat Alina Maria.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>>
https://antenaplay.ro/live/antena-stars
















