O vizită de familie care ar fi trebuit să fie una liniștită s-a transformat într-o situație complicată pentru fiica Ramonei Manole. Tânăra, în vârstă de 18 ani, a plecat în Anglia pentru a-și vedea tatăl, aflat în stare de sănătate fragilă, însă lucrurile nu au evoluat deloc așa cum era de așteptat.
articolul continua dupa recomandari
Pe lângă motivul personal al deplasării, în contextul șederii în Marea Britanie, mama ei a organizat pentru ea și un moment artistic într-un local cu care colaborează. Ideea nu a fost privită cu ochi buni de către rudele la care tânăra era cazată, care ar fi considerat că o astfel de apariție nu este potrivită.
În ciuda obiecțiilor, fata a ales să urce pe scenă și să susțină concertul. Problemele au apărut însă după întoarcerea de la eveniment. Conform acuzațiilor făcute de Ramona Manole, banii câștigați în urma prestației ar fi dispărut, iar responsabilitatea ar fi atribuită unor membri ai familiei.
Situația a generat reacții puternice, iar artista a decis să vorbească public despre ceea ce susține că s-a întâmplat, sperând că expunerea cazului va aduce clarificări.
Într-un videoclip transmis live, aceasta a descris impactul pe care l-a avut vestea asupra ei și a subliniat că fiica sa trece printr-o perioadă dificilă.
”I-a luat banii mătușa ei. Mi-a spus de dimineață că i-a luat banii, am zis că mă topesc, că mor, mi se umflase după gât. Eu i-am zis: «Tot ce ai luat, du-te și îmbracă-te pentru că e prima dată când ai plecat și tu în străinătate. (...) A venit și poliția. (...) E vorba despre copilul meu, de care de o săptămână nu mai știu, plânge la telefon”, a declarat Ramona Manole, pe TikTok.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>>
https://antenaplay.ro/live/antena-stars
















