Trei puncte de penalizare, reținerea certificatului de înmatriculare și ridicarea plăcuței cu numărul de înmatriculare au fost măsurile dispuse după verificarea scuterului condus de Adi Sînă. Polițiștii au constatat că vehiculul nu avea Inspecția Tehnică Periodică valabilă și nici asigurare obligatorie RCA.
articolul continua dupa recomandari
„În urma verificărilor efectuate, polițiștii rutieri au constatat că scuterul nu avea Inspecția Tehnică Periodică (ITP) valabilă și nici poliță de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto (RCA).
Astfel, conducătorul scuterului a fost sancționat contravențional, fiind totodată dispusă măsura reținerii certificatului de înmatriculare și a plăcuței cu numărul de înmatriculare, dar și aplicarea a 3 puncte de penalizare”, au transmis reprezentanții Poliției.
Verificările au avut loc după un accident produs pe 7 septembrie 2026, în jurul orei 15:20, la intersecția Bulevardului Aviatorilor cu Bulevardul Mircea Eliade din București.
În eveniment au fost implicate scuterul pe care se afla fostul membru al trupei Akcent și un autoturism. Potrivit autorităților, coliziunea nu a provocat victime, ci numai pagube materiale.
„La data de 07.09.2026, în jurul orei 15:20, Brigada Rutieră a fost sesizată prin apel 112, cu privire la un accident rutier la intersecția Bd. Aviatorilor cu Bd. Mircea Eliade.
Polițiștii rutieri ajunși la fața locului au constatat faptul că aspectele sesizate se confirmă, fiind vorba despre un eveniment rutier în care au fost implicate un scuter și un autovehicul, soldat exclusiv cu pagube materiale”, au transmis oamenii legii.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>>
https://antenaplay.ro/live/antena-stars
















