Adi Vasile anunță tensiune maximă în junglă: „Au început alianțe”

 

Adi Vasile a fost invitatul lui Alex Delea în emisiunea Survivor – Povești din junglă, unde a oferit primele detalii despre ce îi așteaptă pe telespectatori în ediția din această seară. Prezentatorul a recunoscut că dinamica dintre concurenți s-a conturat mult mai repede decât ar fi crezut cineva.

Noul sezon Survivor aduce față în față 12 vedete și 12 războinici, oameni obișnuiți cu presiunea performanței, care au intrat deja într-o competiție a minții, nu doar a forței. Chiar înainte de primul joc important, participanții au început să caute aliați, să observe slăbiciuni și să construiască strategii de supraviețuire.

Adi Vasile spune că spiritul competitiv s-a activat imediat, indiferent dacă unii concurenți se cunoșteau dinainte sau s-au întâlnit abia în Republica Dominicană. Din aceste interacțiuni au apărut rapid grupuri, alianțe și primele intrigi, semn că sezonul va fi unul intens și imprevizibil.

„Avem o luptă foarte interesantă. Concurenți tare competitivi, deja au început alianțe, intrigi, crește, se dezvoltă povestea lor. Avem oameni importanți, personalități, oameni cu istorie din lumea afacerilor cum ar fi Cristian, Călin, avem sportivi de renume, o avem pe Patricia, Gabi care a făcut istorie pentru România”, a declarat Adi Vasile, la Survivor – Povești din junglă.

Prezentatorul recunoaște că este fascinat de modul în care relațiile se leagă și se destramă sub presiunea junglei și abia așteaptă ca publicul să descopere aceste momente-cheie, care vor influența decisiv parcursul concurenților.

Nu doar participanții s-au pregătit intens pentru acest sezon, ci și Adi Vasile. Prezentatorul a vorbit despre responsabilitatea pe care o simte față de telespectatori și despre dorința de a transmite cât mai fidel emoțiile trăite de concurenți zi de zi.

„Mă simt foarte responsabil pentru că împreună cu echipa și cu concurenții trebuie să aducem în casele oamenilor emoția reală. M-am pregătit tehnic de acasă, am studiat profilul concurenților și mi-am continuat rutina fizică zilnică. Toate astea mă ajută să fiu într-un tonus mental și fizic de care am nevoie”, a mai spus Adi Vasile.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://antenaplay.ro/live/antena-stars

facebook whatsapp twitter pinterest