Adi Vasile, ipostaze rare cu logodnica lui în Dominicană

 

Adi Vasile și partenera lui de viață au ales mult timp discreția, evitând aparițiile publice și expunerea excesivă. Relația lor, începută în urmă cu câțiva ani, a evoluat în liniște, iar logodna din 2024 a fost un pas firesc, departe de agitația mediatică.

Recent însă, cei doi au decis să lase garda jos și să împărtășească cu urmăritorii câteva momente intime din viața lor. Imaginile apărute au fost realizate în Republica Dominicană, acolo unde se desfășoară filmările pentru Survivor.

Delia a fost alături de Adi Vasile în această perioadă, iar cadrele publicate i-au surprins pe cei doi într-o ipostază rară: relaxați, apropiați și vizibil conectați. Printre acestea, un sărut pasional a atras imediat atenția și a confirmat legătura puternică dintre ei.

Dincolo de viața personală, Delia are propria carieră solidă. Este make-up artist în televiziune și a colaborat de-a lungul timpului cu numeroase vedete, devenind un nume respectat în domeniu.

În plus, pasiunea pentru călătorii este evidentă în imaginile pe care le postează frecvent din destinații exotice. Totodată, Delia acordă o atenție deosebită stilului de viață și formei fizice.

Anul trecut, de ziua ei, și-a făcut un cadou diferit: a început un program de antrenamente și nutriție, pentru a ajunge la cea mai bună versiune a ei.

„Anul ăsta, de ziua mea, mi-am făcut cel mai tare cadou: trei luni de echipă cu Bianca Păsat. Vreau să învăț să mănânc corect pentru stilul meu de viață, pentru programul meu și să mă antrenez la nivel maxim, cu cap, nu la întâmplare. Avem lângă noi oameni super pregătiți care ne pot ghida și ne pot ajuta să ajungem la cea mai bună versiune a noastră. Cred că mulți dintre noi ar trebui să profităm de expertiza lor, nu doar pentru transformări mari, ci și ca prevenție ți grijă pentru noi pe termen lung”, scria Delia, pe Instagram.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://antenaplay.ro/live/antena-stars

facebook whatsapp twitter pinterest