Perioada de recuperare a lui Adrian Ropotan continuă în afara spitalului. Surse citate de Spynews.ro susțin că fostul fotbalist a fost externat, este în afara pericolului și se află acum acasă.
articolul continua dupa recomandari
Ropotan se afla în microbuzul echipei Dinamo implicat în accidentul produs la Câmpulung Muscel. În urma impactului, două persoane au murit, iar fostul internațional a avut nevoie de o intervenție chirurgicală.
Potrivit acelorași surse, Adrian Ropotan are o tijă montată la mână, a suferit un traumatism cranian și prezintă mai multe zgârieturi la nivelul feței. Recuperarea este însoțită și de dureri puternice.
Operația ar fi fost realizată de o echipă medicală venită din București, după ce fostul fotbalist a fost transportat la spitalul din Câmpulung Muscel. Sursele publicației mai afirmă că ambulanța ar fi ajuns la victime după aproximativ 30 de minute, deși unitatea medicală se afla foarte aproape de locul accidentului.
Medicul Ștefan Georgescu, cel care l-a operat pe Adrian Ropotan, a explicat că intervenția a durat aproximativ o oră. Leziunea a fost deschisă, astfel că evoluția osului și riscul unei infecții trebuie urmărite cu atenție.
„Operația a durat aproximativ 60 de minute. În acest moment trebuie să așteptăm să vedem cum se va consolida osul și să ne asigurăm că nu apare o infecție, pentru că a fost o leziune deschisă, cu exteriorizarea osului, iar acest lucru presupune un anumit risc infecțios. Întotdeauna, o luxație deschisă sau o fractură deschisă, în care pielea a fost penetrată, prezintă un risc de infecție mai mare decât o fractură închisă”, a explicat medicul Ștefan Georgescu, pentru trumedia.ro.
Doctorul nu a oferit alte informații despre procedură, invocând confidențialitatea medicală, dar a confirmat că pacientul era stabil după operație.
„Pacientul a avut o fractură-luxație la antebraț, pe care am rezolvat-o chirurgical. Mai multe detalii nu vă pot oferi, deoarece țin de confidențialitatea relației medic-pacient. Pot însă să vă spun că, în acest moment, este stabil și, în principiu, dacă totul evoluează bine, duminică pleacă acasă”, a mai spus doctorul.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>>
https://antenaplay.ro/live/antena-stars
















