Adriana Trandafir, vizată într-un dosar de fraudă bancară. Prejudiciu de 13.000 de lei

 

Adriana Trandafir ar fi fost victima unei fraude bancare, după ce mai multe persoane ar fi intrat în posesia datelor sale bancare și ar fi făcut aproximativ 200 de tranzacții. Polițiștii Capitalei au făcut opt percheziții în București, Ilfov și Teleorman, iar cinci suspecți au fost reținuți pentru 24 de ore.

Potrivit informațiilor apărute în anchetă, ar fi vorba despre aproximativ 200 de operațiuni financiare realizate în perioada 7 ianuarie - 20 februarie 2026. Prejudiciul estimat de oamenii legii este de 13.000 de lei. În dosar sunt vizate cinci persoane, trei bărbați și două femei, cu vârste cuprinse între 19 și 23 de ani. Aceștia ar fi folosit datele bancare ale unei femei de 70 de ani, identificată în spațiul public drept Adriana Trandafir, pentru mai multe plăți online și cumpărături.

Surse din anchetă susțin că banii ar fi fost cheltuiți pe haine, produse cosmetice, alimente și chiar curse de ride-sharing. Practic, tranzacțiile nu ar fi fost unele izolate, ci repetate pe parcursul mai multor săptămâni.

Ieri, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București au pus în aplicare opt mandate de percheziție domiciliară. Descinderile au avut loc în București, Ilfov și Teleorman, într-un dosar care vizează accesul ilegal la un sistem informatic și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos. „La data de 23 iunie 2026, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Serviciul Combaterea Infracțiunilor Informatice au pus în executare opt mandate de percheziție domiciliară în municipiul București și în județele Ilfov și Teleorman, într-un dosar penal în care sunt efectuate cercetări privind săvârșirea infracțiunilor de acces ilegal la un sistem informatic și efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos”, a transmis Poliția Capitalei.

La acțiune au participat și polițiști de la Investigații Criminale, Criminalistică, Serviciul pentru Acțiuni Speciale, polițiști din cadrul IPJ Teleorman, dar și jandarmi din Teleorman. „Din cercetări a rezultat că, în perioada 7 ianuarie - 20 februarie 2026, cinci persoane, respectiv trei bărbați și două femei, cu vârste cuprinse între 19 și 23 de ani, ar fi intrat în posesia datelor bancare ale unei femei în vârstă de 70 de ani și ar fi efectuat, în mod fraudulos, aproximativ 200 de tranzacții financiare, cauzând un prejudiciu estimat la 13.000 de lei”, au mai precizat reprezentanții Poliției Capitalei.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://antenaplay.ro/live/antena-stars

facebook whatsapp twitter pinterest