Adriana Zidaru, mărturisire dureroasă după ce a ajuns de urgență la spital: „A fost o sarcină biochimică”

Adriana Zidaru trece prin momente foarte grele după ce a pierdut sarcina pe care o anunțase recent fanilor săi. Creatoarea de conținut a decis să vorbească public despre această experiență dureroasă, după ce urmăritorii au început să o întrebe tot mai des despre evoluția sarcinii.

Tiktokerița, care are deja doi băieți, spera ca familia ei să se mărească din nou. Vestea că este însărcinată pentru a treia oară îi adusese multă bucurie, mai ales că își dorea ca, de această dată, să aibă o fetiță.

În ultima perioadă însă, Adriana Zidaru a devenit mai discretă în privința acestui subiect, iar absența noutăților i-a făcut pe fani să își pună întrebări. Pentru a lămuri situația, ea a ales să povestească ce s-a întâmplat de fapt.

Într-un mesaj publicat pe TikTok, Adriana Zidaru a explicat că a ajuns la spital după ce a avut dureri puternice și sângerări.

„Nu am fost la spital pentru un simplu control de rutină, ci am fost dusă de ambulanță pentru că, în jurul orei 08:00 dimineața m-am trezit, am coborât la parter și am simțit o durere puternică pe partea stângă, apoi sângerări. M-am gândit că cel mai bine ar fi să chem o ambulanță, pentru că eram acasă doar eu, bărbatul meu și bebe, iar dacă aș fi ajuns la spital cu mașina, bebe ar fi trebuit să meargă cu noi”, a declarat Adriana Zidaru, pe TikTok.

După ce a ajuns la spital, tiktokerița a trecut prin mai multe investigații pentru a afla exact ce se întâmplă. Medicii au confirmat, în cele din urmă, că sarcina nu mai evolua.

Adriana Zidaru a explicat că diagnosticul primit a fost cel de sarcină biochimică, iar situația a dus la pierderea sarcinii.

„Nu, nu mai sunt însărcinată. A fost o sarcină biochimică, care a fost plantată pe trompa stângă, un fel de avort spontan. A trebuit să aștept rezultatele testelor ca să văd dacă este real și sigur ce vorbesc. (...) Nu are sens să îmi mai fac alte speranțe, pentru că nu are cum să mai fie acolo, în condițiile în care am avut menstruație de când a ieșit de la spital”, a declarat Adriana Zidaru, pe TikTok.

⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://antenaplay.ro/live/antena-stars

facebook whatsapp twitter pinterest