Bogdan Mocanu a trecut printr-un moment de groază într-un club din Mamaia, unde a fost atacat cu macete de trei bărbați. Incidentul a avut loc acum trei ani și a lăsat răni grave, însă artistul nu a depus plângere la poliție, iar cazul a ajuns în fața instanței abia ulterior. Judecătorii au dat sentințele, iar pedepsele nu au fost deloc ușoare.
articolul continua dupa recomandari
Barbu Victor a fost condamnat la 2 ani și 4 luni de închisoare, având contopite două pedepse anterioare. Acesta nu va mai avea dreptul să dețină sau să folosească arme timp de 5 ani. În schimb, Argint Costel a primit o pedeapsă de 1 an și 7 luni de închisoare cu suspendare, fiind pus sub supraveghere timp de 4 ani și obligat să presteze muncă în folosul comunității. În plus, acestuia i se impune un program de reintegrare socială. Al treilea agresor, Chira Cristian Rafael, a fost condamnat la 4 ani și 4 luni de închisoare, iar instanța a dispus confiscarea obiectelor periculoase, inclusiv a unei macete metalice, pe care le deținea. Acesta mai avea antecedente penale pentru fapte similare.
Ce a dus la acest atac violent?
Scandalul din clubul din Mamaia a început aparent dintr-o simplă glumă. Bogdan Mocanu a povestit că totul a plecat de la o interacțiune banală, în care a salutat o fată aflată cu iubitul ei. După o glumă nepotrivită din partea unui dintre bărbați, artistul a cerut explicații, moment în care au apărut patru macete ridicate spre el. A fost lovit, dar nu și-a dat seama imediat de gravitatea rănilor. „Am vrut să ripostez, dar am văzut ceilalți trei cu macetele. Bodyguarzii m-au ajutat ulterior”, a declarat Bogdan pentru Antena Stars, descriind momentele de groază prin care a trecut.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>>
https://antenaplay.ro/live/antena-stars