Florin Salam a fost pus într-o situație neașteptată din cauza unor informații apărute în mediul online. Zvonurile despre un presupus incident violent în care ar fi fost implicat au ajuns rapid la urechile mamei sale, iar reacția acesteia a fost una extremă.
articolul continua dupa recomandari
Convinsă că fiul ei este în pericol, femeia a apelat la 112 și a cerut ajutor, temându-se că acesta ar fi fost agresat și ținut împotriva voinței lui.
În acel moment, artistul nici măcar nu ajunsese acasă. După ce a aflat ce s-a întâmplat, și-a schimbat complet planurile și a decis să meargă direct la mama lui pentru a o liniști.
„Știți unde merg eu acum? Merg la mama mea, care aseară a sunat la poliție, să știți și voi, că băiatul ei este sechestrat, pentru ce a văzut ea pe telefon. În loc să merg acum acasă la copiii mei, merg la ea ca să o liniștesc, pentru că ea tot nu crede că sunt bine. A zis că nu știu ce am pățit. Mama mea a fost la poliție pentru chestia aceasta”, a declarat Florin Salam, pe TikTok.
Deși a încercat să o convingă telefonic că nu există niciun pericol, teama femeii nu s-a risipit. Situația l-a obligat pe artist să intervină personal, pentru a-i demonstra că totul este în regulă.
Mai mult decât atât, starea de sănătate a mamei sale l-a îngrijorat serios. Emoțiile puternice i-ar fi afectat tensiunea, lucru care a făcut situația și mai delicată.
„Important e să fie bine, că am înțeles că i-a fost rău. Abia ce am aterizat și merg direct la mama mea să o liniștesc, să vadă că băiatul ei este bine. Stau cu gândul la măicuța mea, că i s-a ridicat tensiunea din cauza stresului. E femeie bătrână, ea nu știe”, a declarat Florin Salam.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>>
https://antenaplay.ro/live/antena-stars
















