Alex Gîlcă, între mândrie și dezamăgire după 54 de zile pe Drumul Mătăsii

 
+2 click pentru
galerie

Alex Gîlcă a apărut cu ochii în lacrimi pe Instagram după difuzarea finalei Asia Express. El și Valerie Lungu au încheiat sezonul 9 pe locul al doilea, în urma echipei formate din Gabi Torje și Alin Alexuc.

În timpul unei probe din finală, Valerie Lungu a primit ajutor de la mama ei. Victoria Lungu trebuia să o îndrume spre indiciile care îi permiteau să treacă la următoarea parte a misiunii. A profitat de ocazie să le spună celor doi finaliști cât de mândră este de ei:

„Iubita și unica mea fiică, să știi că mami este foarte mândră de tine, de voi, de ambii, pentru că, în primul rând, ați reușit în acest concurs, v-ați demonstrat vouă că iubirea înseamnă absolut tot. Eu cu Daisy și cu toți cei dragi vă așteptăm să aduceți trofeul acasă. Nu uita că eu te iubesc pentru totdeauna”, i-a transmis Victoria Lungu.

Trofeul a revenit însă echipei adverse. După difuzarea finalei, Alex Gîlcă a scris că încă se gândește la ce ar fi putut face diferit în cele 54 de zile petrecute pe Drumul Mătăsii. În același mesaj, le-a mulțumit celor care i-au susținut pe el și pe Valerie:

„Oricine și-a dedicat sufletul unui vis știe cât de mult doare să ajungi atât de aproape și totuși să-l privești cum îți scapă printre degete. După 54 de zile în care am dat totul, este greu să acceptăm că drumul nostru nu s-a încheiat așa cum am sperat. Retrăiești momentele, te întrebi ce ai fi putut face diferit și îți dorești ca tot ce ai făcut să fi fost suficient. Poți fi mândru de cât de departe ai ajuns și de faptul că ai continuat să lupți, chiar dacă nu ai obținut finalul pe care ți-l doreai. În acest moment, simțim ambele lucruri. Vă mulțumim tuturor celor care au crezut în noi și ne-au fost alături în această călătorie”, a transmis Alex Gîlcă pe Instagram


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://antenaplay.ro/live/antena-stars

facebook whatsapp twitter pinterest