Alexandra Ungureanu, probleme înaintea unei serii de concerte: „Nu aveam voce deloc”

 

Seria de concerte pentru care Alexandra Ungureanu revenise din Anglia a început cu o absență nedorită. Cântăreața nu a mai putut urca pe scenă la unul dintre spectacole, după ce și-a pierdut vocea și a petrecut câteva zile încercând să se refacă.

Artista fusese plecată la iubitul său, în Anglia, și s-a întors special pentru perioada aglomerată care urma. Starea de sănătate i-a dat însă planurile peste cap. Alexandra Ungureanu spune că nu găsește o explicație clară, pentru că nu considera că s-ar fi expus unei răceli.

„Am fost plecată (...) Am fost plecată în Anglia, la iubitul meu și m-am întors pentru că începea o rundă de cântări destul de consistentă și pe una chiar ieri am ratat-o, pentru că ieri nu aveam voce deloc și am vreo cinci zile de când am zăcut (...) O fi fost vreun virus, că nu aveam motive să răcesc”, a declarat Alexandra Ungureanu pentru Știrile Antena Stars.

Înainte ca problemele de sănătate să o oblige să-și reducă ritmul, cântăreața își ocupase timpul și cu activități casnice. A cules petalele trandafirilor din grădină și a făcut dulceață, profitând de faptul că florile înfloresc la intervale scurte.

„Am avut un program foarte disciplinat de femeie de casă. Când ai trandafir care înflorește la două, trei zile, culegi așa câte un bol mare de petale, care miros de leșini, n-ai cum să le arunci acolo într-o oală și să nu pui ce trebuie peste ele”, a mai spus Alexandra Ungureanu.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://antenaplay.ro/live/antena-stars

facebook whatsapp twitter pinterest