Alexia Eram, despre problema cu care se luptă de ani buni: „Nici în somn nu mă pot relaxa”

 

Alexia Eram a decis să fie mai transparentă cu urmăritorii ei și a povestit recent despre o afecțiune cu care se confruntă de mulți ani. Deși a purtat aparat dentar și este atentă la aspectul danturii, influencerița spune că există o problemă mai veche pe care nu a reușit niciodată să o țină complet sub control.

După o vizită recentă la stomatolog, Alexia a explicat că suferă de bruxism, o afecțiune care presupune scrâșnirea sau încleștarea involuntară a dinților, în special în timpul somnului. Potrivit spuselor ei, problema a apărut încă din adolescență și este strâns legată de nivelul ridicat de stres. „De foarte mulți ani am asta, nu știu, de când sunt mică, din adolescență. Cred că la cât de stresată sunt și la cât de mult «merge» creierul, nici noaptea nu se odihnește și pur și simplu nu pot să mă relaxez nici în somn”, a explicat Alexia Eram, pe Instagram.

Influencerița a mărturisit că uneori se trezește din somn din cauza zgomotului produs de scrâșnitul dinților, conștientizând abia atunci cât de serioasă este situația. „Câteodată mă trezesc, mă aud singură în ureche și mă trezesc. Îmi dau seama și zic: «Ok, gata» și mă culc la loc. Nu este bine deloc, pentru că îți afectează dinții, smalțul, practic ți-i tocești”, a mai spus ea.

Pentru a preveni deteriorarea dinților, Alexia a decis să poarte temporar gutiere pe timpul nopții, urmând să observe dacă această soluție o ajută pe termen scurt. „Mi-am luat niște gutiere să le port noaptea și vreau să îmi dau seama dacă este atât de rău să am gutiere noaptea pentru două luni”, a explicat influencerița.

Pe lângă această problemă, Alexia Eram are în plan și o procedură estetică dentară, pentru corectarea poziției a doi dinți. Deși inițial se gândea să înceapă imediat tratamentul cu gutiere invizibile, a decis să amâne intervenția pentru luna ianuarie, din cauza disconfortului posibil în perioada sărbătorilor. „M-am dus acum o lună să îmi fac niște gutiere, că am zis că pentru doi dinți nu îmi mai pun aparat dentar. (…) Am decis că este mai bine să îmi pun gutiere invizibile. (…) Procesul este destul de lung, durează două luni până o să am cei doi dinți la loc, dar doare puțin”, a mai adăugat ea.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://antenaplay.ro/live/antena-stars

facebook whatsapp twitter pinterest