Alina Pușcău a mers la Mănăstirea Sfântul Nectarie pentru a mulțumi după tratament

 
+2 click pentru
galerie

După tratamentul urmat în Statele Unite, Alina Pușcău le-a povestit urmăritorilor despre ultimul control medical. Într-un videoclip, vizibil emoționată, a relatat ce i-ar fi arătat PET scan-ul. Anunțul său a inclus și o observație pe care, spune ea, medicii nu au putut să o identifice:

„Acum nouă săptămâni am făcut un story pe Instagram și am aflat că am 11 tumori, că am cancer la sân. Astăzi, am văzut PET scan-ul, doar ce am venit de la doctor. Îmi bate inima să vă spun rezultatul. Nu îmi vine să cred! Dumnezeu există! Dumnezeu face miracole! Nu mi-a mai găsit nicio tumoră în corp! Doar mi-a găsit ceva ce nu a putut să identifice, ca un punct în sân. Atât!”, a spus vedeta, în mediul online.

Credința a însoțit-o pe perioada bolii, când s-a rugat inclusiv la Sfântul Nectarie. După vestea primită la control, a mers la mănăstirea din Grecia care îi poartă numele. Alături de ea s-au aflat fratele, sora, nepoții și Valentina Pelinel.

În mesajul publicat pe Instagram, Alina a explicat semnificația vizitei și le-a mulțumit celor care au sprijinit-o. Ea atribuie rezultatele anunțate unei minuni:

„Sunt profund recunoscător familiei mele, prietenilor mei și echipei mele incredibile de sprijin emoțional și spiritual pentru că m-au înconjurat cu atâta dragoste, credință și rugăciuni. Cred că Sfântul Nectarie a mijlocit pentru mine, iar prin harul lui Dumnezeu, am primit o minune de ziua lui. Inima mea se revarsă de recunoștință. De aceea am venit până aici să te vizitez, Sfinte Nectarie să-ți mulțumesc, să te cinstesc și să sărbătorim această frumoasă minune. Mulțumesc Doamne pentru puterea credinței, dragostei și a minunilor”, a scris Alina Pușcău, pe Instagram.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://antenaplay.ro/live/antena-stars

facebook whatsapp twitter pinterest