Câteodată, viața îți demonstrează că lucrurile se așază exact atunci când trebuie. Așa s-a întâmplat și în cazul Anamariei Vaida și al lui Claudiu Dragotă, care, deși s-au întâlnit în contexte tensionate la Insula Iubirii, au realizat ulterior că între ei există o compatibilitate reală. Revederea de după filmări a schimbat totul, iar relația lor s-a conturat firesc, în afara luminilor reflectoarelor.
articolul continua dupa recomandari
Deși inițial drumurile lor au mers în direcții diferite, cei doi au păstrat legătura. Cu timpul, sentimentelor li s-a dat voie să crească, iar în prezent formează un cuplu stabil, ajuns deja la șase luni de relație. Atât Anamaria, cât și Claudiu se declară fericiți și recunosc că nu se așteptau ca povestea lor să evolueze atât de frumos.
Claudiu Dragotă a vorbit pentru Spynews.ro despre dinamica relației lor. Chiar dacă locuiesc în orașe diferite — ea în Cluj, iar el în București — distanța nu a reprezentat o piedică. Cei doi se vizitează constant, făcând naveta între cele două orașe, astfel încât să petreacă cât mai mult timp împreună.
Mai mult, fostul concurent a dezvăluit că sunt pregătiți să facă următorul pas și să decidă unde își vor construi viitorul. Mutatul împreună este deja un subiect pe masă, iar Claudiu spune că nu ar avea nicio problemă să părăsească Capitala dacă viața și planurile comune îi vor conduce spre Cluj. „Ne vedem foarte des. Ba stau eu la ea, ba vine ea la mine. Când se liniștesc lucrurile cu businessurile, o să decidem unde ne stabilim: București sau Cluj. Nu e nicio problemă să mă mut, atâta timp cât pot continua ce fac și acolo. Relația noastră a crescut sănătos, fără presiune”, a explicat Claudiu.
Cei doi preferă discreția și nu obișnuiesc să își expună viața personală pe rețelele sociale. Postează rar și lasă povestea lor să se desfășoare în liniște. Totuși, Claudiu a dat de înțeles că marile momente nu vor fi ascunse — atunci când vor lua decizii importante, fanii vor afla. „Avem multe planuri, doar că nu suntem genul care să vorbească prea mult online. Dar când vine momentul, o să știți”, a mai precizat el.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>>
https://antenaplay.ro/live/antena-stars













